Călin Donca îi învață pe tineri cum să fie milionari / video

Instagram Călin Donca
Instagram Călin Donca

Omul de afaceri Călin Donca le dă sfaturi tinerilor pentru a deveni milionari.

Publicitate

Călin Donca a fost eliberat din arest în luna decembrie, iar de atunci a început un vlog în care prezintă sfaturi utile și lecții de viață bazate pe propriile experiențe celor care îl urmăresc. Într-unul dintre acestea, omul de afaceri le spune tinerilor ce trebuie să facă pentru a deveni milionari.

„Dacă vrei să fii milionar este cu totul alt set de skill-uri, de aptitudini pe care să le înveți. Școala este o bază, este nevoie să o faci și dacă nu ești în stare nici măcar școala să o termini, liceu sa ce fel de facultate vrei să faci, ei bine, în antreprenoriat este cu atât mai greu.

Da, poți să faci pe lângă liceu ceva care să te ajute în ceea ce înseamnă nivelul tău de antreprenor, de responsabilitate, de dezvoltare, clar. Copiii mei citesc pe lângă ceea ce au de făcut de la școală și ce le-au dat profesorii, motiv pentru care școala este baza, iar ce pui peste e ceea ce te ajută să devii un antreprenor de succes și apoi un milionar de succes“, spune Călin Donca în clipul publicat pe Instagram.

CITEȘTE ȘI       -      Călin Donca spune că s-a obișnuit cu gratiile: Când am văzut un geam, mi se părea că e prea multă lumină. Îmi venea să desenez eu ceva pe el / video

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Calin Donca (@calindonca)

Comunicatul DIICOT la arestarea lui Călin Donca, în septembrie 2023

Reamintim că omul de afaceri Călin Donca a fost reținut de DIICOT în luna septembrie, anul trecut, fiind acuzat de mai multe fapte de corupție.

„La  data de 18.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, operațiuni de manipulare a pieței de capital.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2021, inculpații au  constituit în municipiului Brașov, un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor venituri financiare consistente prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că au  înregistrat în evidențele contabile ale unor societăți comerciale  pe care le dețineau sau controlau, documente care atestă operațiuni fictive cu consecința micșorării  bazei de calcul a impozitului pe profit si măririi cuantumului taxei pe valoare adăugată deductibilă, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului cu consecința producerii unui prejudiciu de 4.346.286 de lei.

De asemenea, tot prin utilizarea unor  documente false , liderul   și-a însușit din patrimoniul unei societăți comerciale   suma de  8.337.746 de lei   pe care a folosit-o în interesul său  și al celorlalți membri ai grupării infracționale. Cea mai mare parte a sumei a transferat-o în conturile unei societăți înregistrată în Emiratele Arabe Unite - Dubai aparținând  membrilor grupului sau  controlată  de aceștia iar cu restul banilor a achiziționat  bunuri de lux, în valoare de 340.000 USD.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că membrii grupului infracțional au inițiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, creând propria monedă virtuală și  au efectuat operațiuni de manipulare a pieței de capital, prin diseminarea în spațiul public a unor informații nereale potrivit cărora  suma investiția în această monedă virtuală  poate genera câștiguri de 100  de ori mai mari, inducând în eroare un număr nedeterminat de persoane de la care au obținut aproximativ 700.000 USD.

Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov, Dolj și Buzău fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. De asemenea, au fost indisponibilizate  trei autoturisme de lux.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova și Ploiești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT din luna septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel