Călin Georgescu a făcut noi declarații controversate.
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a iești în această seară să susțină o declarație de presă în fața jurnaliștilor. Ei s-au îmbulzit pentru a-i acorda întrebări, aceștia venind în fața casei lui Călin Georgescu chiar la solicitarea politicianului. Candidatul a venit cu noi declarații controversate despre oficiali ai NATO, tinerii care au protestat împotriva candidaturii sale în Piața Universității, cât și despre Elena Lasconi.
„Vreau să fiu președintele care pune poporul și țara lui pe primul loc, nenegociabil. Vorbim despre cooperare, diplomație, eleganță, onoare, interesul național pe primul loc și diplomație continuă cu toate țările lumii, inclusiv cu cele din NATO și Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO și Uniunea Europeană. Fals! Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus, însă, că vreau să negociez și că vreau să pun interesul național pe primul loc, pentru că nu putem accepta orice. Totul trebuie negociat în avantajul poporului român, indiferent unde te afli, în orice grup.
Am văzut cum președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările membre NATO să se pregătească pentru un scenariu de război. În același timp, le-a spus să-și aranjeze toate liniile de produse în acest sens. Păi, cum poate să fie acest lucru acceptabil dacă nu se discută cu țările membre? Este o rușine și o jignire aduse tuturor țărilor membre NATO.
În același timp, am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declarație. Nu era adresată mie, ci întregii țări. Germania a spus ieri că se pregătește pentru un război militar, iar Elena Lasconi, ca reprezentant al partidelor aservite, a declarat imediat același lucru. A mai spus că orice va cere NATO și Uniunea Europeană va fi respectat. Păi, cum poți să respecți totul? De aici se vede că, practic, se cere poporului român, prin doamna Lasconi, să intre în războiul din Ucraina. Vreau să declar clar și precis: războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent. Pentru mine există strategia păcii, nu strategia războiului.
Mai mult decât atât, am văzut ieri cum, prin manipulare, au fost scoși tineri în stradă. Așa cum i-a scos în stradă, așa îi va trimite și la război. Nu știu dacă părinții sunt pregătiți să-și trimită copiii la război și să nu se mai întoarcă”, a declarat Călin Georgescu, conform Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu