Călin Goia, solistul trupei Voltaj, se gândește la retragerea din muzică

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, este însurat de 6 ani și are doi băieți - Petru (5 ani) și Tudor (4 ani). Cântăreţul mărturiseşte că de când are o familie viaţa lui s-a schimbat complet, iar cariera muzicală a ajuns pe locul al doilea.

Călin Goia a devenit cunoscut în urmă cu 18 ani, odată cu show-ul „Şcoala Vedetelor”, realizat de Titus Munteanu, la TVR 1. Acum, artistul se gândeşte serios să se retragă din lumea muzicală.

„Copiii m-au schimbat extrem de mult. Nu mai pot sta în studio până la două noaptea şi asta se vede. Într-o perioadă, am fost ocupat cu trupa şi ei mi-au zis: «Tati, iar concert? De ce nu ai ales şi tu o altă meserie?». Şi asta m-a pus pe gânduri! N-am neglijat complet cariera, dar nici nu vreau să pierd momentele savuroase din viaţa lor. Când nu voi mai exprima nimic în muzică, mi-am propus să renunţ. Nu voi cânta cu forţa sau cu ajutorul relaţiilor. Când mesajul nostru nu va mai fi înţeles, clar nu voi mai cânta. Mă voi retrage la un moment dat, dar nu doar pentru că au trecut anii. Mă simt la fel de energic şi de tânăr ca acum 15 ani”, a declarat Călin Goia pentru ziarul Ring.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel