Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost reaudiat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
Tăriceanu a dat o nouă declaraţie în acest dosar, după ce unul dintre judecători s-a pensionat şi a fost înlocuit de un alt magistrat.
Preşedintele Senatului a explicat în sala de judecată relaţiile pe care le-a avut cu Dan Andronic, Tal Silberstein şi Remus Truică, susţinând că rechizitoriul întocmit de DNA "abundă de speculaţii şi bănuieli".
"Nu recunosc infracţiunea de care sunt acuzat şi mă consider nevinovat. Am parcurs rechizitoriul din nou şi am găsit extrem de multe speculaţii şi lucruri false. Aşa cum am declarat şi în calitate de martor la DNA, am avut relaţii de familie cu Dan Andronic, iar relaţia contractuală cu acesta a încetat în momentul în care Andronic i-a acordat consultanţă politică lui Traian Băsescu. Am spus că m-am întâlnit sporadic cu Andronic după anul 2009, dar nu am spus că nu m-am întâlnit deloc cu el, pe când procurorul speculează că ne-am întâlnit frecvent. Şi Andronic a spus că ne-am întâlnit sporadic. În viziunea mea, există o diferenţă antagonică între termenul 'sporadic' folosit de mine în declaraţia de martor şi termenul 'frecvent' folosit de procuror în rechizitoriu. De altfel, rechizitoriul abundă de speculaţii şi bănuieli", a spus Tăriceanu.
Nu mi-am adus aminte
În legătură cu Remus Truică, Tăriceanu nu a contestat faptul că a participat la un eveniment organizat de acesta, însă a spus că nu a avut o relaţie personală cu el şi nici nu a discutat despre retrocedarea Fermei Băneasa.
"Când am dat declaraţia de martor la DNA, nu mi-am adus aminte dacă am participat la vreun eveniment organizat de Remus Truică. Este posibil să fi fost la ziua de naştere a acestuia. Nu îmi aduc aminte. În calitate de prim-ministru dădeam curs unor astfel de invitaţii. Nu am avut o relaţie personală cu el (...) Nu am avut discuţii cu Remus Truică despre cesiunea drepturilor litigioase privind Ferma Băneasa, dar nici cu fosta mea soţie", a adăugat preşedintele Senatului.
Răspunzând unei întrebări, Tăriceanu a recunoscut că, în anul 2008, şi-a dat acceptul pentru ca principele Radu să fie numit reprezentant special al Guvernului pentru a promova imaginea României, el fiind un susţinător al Casei Regale a României.
Un bastard
Pe de altă parte, Tăriceanu a spus că nu are nicio simpatie pentru Paul al României.
"În ceea ce priveşte pe Paul Lambrino, am zis, fără eleganţă, că este un bastard. Nu aveam nici simpatie faţă de Paul Lambrino. Nu am avut cunoştinţă şi nici nu m-am implicat în demersurile acestuia de a dobândi Pădurea Snagov ", a încheiat Tăriceanu.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 31 octombrie, când vor fi audiaţi 4 martori, printre care şi Ioana Valmar, fosta soţie a lui Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu