Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, luni, că se alătură ideii lansate de Victor Ponta, potrivit căreia lupta politică nu trebuie dusă prin manifestații de stradă care să vizeze căderea unui Guvern.
"Dacă ținem teoria statului de drept, atunci trebuie să înțelegem că mecanismele democratice și constituționale sunt cele care pot duce la formarea unui Guvern și tot ele duc la dărâmarea unui Guvern. Mai există un mecanism democratic, alegerile. Dar, între alegeri, nu există, după părerea mea, posibilitatea să acceptăm ca prin manifestații de stradă să dăm jos guverne pentru că intrăm în cu totul și cu totul altceva, într-o situație de anarhie, într-o situație anormală, în care nu instituțiile și votul democratic al cetățenilor, aș spune, contează, ci anumite manifestații publice care, sigur, că au legitimitate care este necertificată prin alegeri", a declarat președintele Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că, în aceste condiții, se alătură ideii că "nu în felul acesta trebuie dusă lupta politică".
Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a lansat, luni, un apel către liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cărora le-a cerut să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că într-o democrație lucrurile "nu se tranșează în stradă prin forță", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu