Mariana Dogaru, președintele ARACIP, a explicat la DC Edu principalele atribuții ale instituției în evaluarea calității învățământului, subliniind cele trei etape esențiale: autorizarea la înființare, acreditarea după finalizarea unui ciclu de școlarizare și evaluarea periodică la fiecare cinci ani. ARACIP a simplificat procesul prin eliminarea responsabilităților de verificare a condițiilor ISU și DSP, atribuindu-le specialiștilor în domeniu pentru a asigura o analiză mai precisă. Totodată, Mariana Dogaru a anunțat schimbări menite să reducă birocrația în evaluări, cu accent pe interacțiunea directă cu elevii, profesorii și părinții, pentru o imagine mai clară asupra realității din școli.
"ARACIP evaluează calitatea educației și sunt trei momente esențiale pe parcursul vieții unei școli - atunci când se înființează, evaluarea este pentru autorizare. Când se maturizează (adică a parcurs un ciclu de școlarizare), evaluarea este pentru acreditare.
Practic, la acreditare se confirmă că tot ce s-a promis la autorizare s-a realizat (și putem spune că autorizarea este o etapă a acreditării). După ce (n.r., școala) s-a maturizat, o dată la cinci ani, este măsurat nivelul calității educației furnizate", arată președintele ARACIP.
"(...) În esență, acestea trei sunt principalele evaluări. Pentru a exista o trasabilitate și pentru a ne asigura că orice schimbare care survine la nivelul unității de învățământ respectă și standardele minime de calitate, mai facem monitorizări atunci când o școală își schimbă sediul sau își extinde activitatea în alt sediu tocmai pentru a verifica că și în noua locație parametrii sunt respectați.
Ce este foarte important - ce a făcut ARACIP, mai ales din 2022 -, a făcut ca acele condiții de autorizare ISU și DSP să nu mai fie verificate de ARACIP. Ele nu înseamnă că nu sunt importante - sunt absolut importante și orice părinte responsabil, atunci când își duce copilul la școală, trebuie să se intereseze de siguranța lui. Siguranța vine din perspectiva protecției împotriva incendiilor, pentru situații de urgență, a îndeplinirii condițiilor sanitare în spațiul în care stă copilul. Însă anomalia care s-a creat a fost că, pe motivul acestei siguranțe, evaluatorii externi ARACIP, care au în formarea inițială cadre didactice, ajunseseră să verifice proceduri specifice DSP sau ISU, care nu intrau în competența și atribuțiile lor.
Evident că lucrurile au fost făcute aproximativ și atunci... nu mai bine ar trebui specialistul să verifice? Prin urmare, ARACIP anunță înainte de fiecare autorizare, acreditare, evaluare externă periodică (fiecare evaluare pe care noi o avem) DSP și ISU că acolo va exista o școală sau că noi mergem în evaluare și le solicităm prezența lor înaintea evaluării noastre, astfel încât să verifice condițiile și din această perspectivă", adaugă Mariana Dogaru.
"În evaluarea calității am mai făcut o mutare, pentru că degenerase foarte urât - am interzis evaluatorilor externi să mai solicite documente în școală. ARACIP are o platformă în care fiecare unitate de învățământ există acolo înregistrată, iar în platformă am solicitat unităților de învățământ să aibă un minim de documente (că nu poți fără), iar în timpul evaluării, accentul să fie pe interacțiunea cu elevii, pe a vedea cum se desfășoară lecțiile, procesul de învățământ, pe interacțiunea cu părinții, cu directorul, pentru a vedea care este realitatea școlii respective.
Pentru că, cumva, degenerase - se duceau evaluatorii, se îngropau acolo într-o cămăruță și nu se mai vedeau de bibliorafturi, nici nu apucau să le vadă pe toate, erau efectiv confecționate de multe ori și atunci nu se mai vedea nimic, școala nu se vedea de dosare", conchide Mariana Dogaru.
Ascultă celelalte atribuții ale ARACIP în domeniul managementului calității de la min. 27:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu