Camarazii români și germani s-au întâlnit la Timișoara

camaraderie-romano-germana
camaraderie-romano-germana

Filiala timişoreană a Noii Drepte a primit, sâmbătă, 22 septembrie, vizita unor tineri naţionalişti germani din Austria, activişti ai camaraderiilor libere (Freie Kameradschaften), pentru a discuta, în principal, despre întărirea colaborării bilaterale. În opinia naționaliștilor bănățeni, ”în aceste vremuri ale dictaturii corectitudinii politice”, întreținerea acestor legături este o ”condiţie primordială pentru supravieţuirea culturală, identitară şi biologică a vechilor popoare de pe continent”.

Membrii delegației din Austria, activiști ai camaraderiilor libere, un sistem de organizare iniţiat în Germania, alcătuit dintr-o reţea de nuclee independente şi militante, au fost informați, cu această ocazie,  în legătură cu problemele cu care se confruntă românii din oraş, în special cele legate de mafia imobiliară ţigănească. Drept pentru care, Noua Dreaptă va organiza  în 20 octombrie, a IV-a ediţie a “Marşului împotriva mafiei imobiliare – Timişoara unită”, pentru a sensibiliza autorităţile şi opinia publică.

Totodată, oaspeții nemți i-au informat pe colegii lor din România despre represiunea “democrată” din Austria, unde orice cetăţean poate fi condamnat până la 20 (!) de ani de închisoare pentru exprimarea publică a unor convingeri considerate de către autorităţi ca fiind “extremiste”, ceea ce îi determină pe cei mai mulți dintre ei să participe la marșuri și mitinguri organizate de frații lor de sânge din Germania vecină, iar atunci când apar la astfel de întâlniri, chipurile lor să nu fie în măsură a fi identificate.

De peste 10 ani de zile, naţionaliştii bănăţeni întreţin legături strânse cu camarazii lor din Austria, fie că sunt membri ai organizaţiei “Uniunea Tineretului Liber” sau activişti în cadrul camaraderiilor autonome, dar și cu mai multe asociaţii şi partide similare, reprezentanţii organizaţiei susţinând că “dialogul şi coloaborarea dintre naţionaliştii europeni, mai ales în aceste vremuri ale dictaturii corectitudinii politice, este o condiţie primordială pentru supravieţuirea culturală, identitară şi biologică a vechilor popoare de pe continent”, informează frontpress.ro.

Numai în acest an, Noua Dreaptă Timişoara a primit în luna martie vizita unei delegaţii a “Acţiunii Sârbeşti”, prilejuită de marşul organizat împotriva “Guvernului FMI” şi a “colonialismului practicat de marea finanţă internaţională”, iar, în luna august, a avut loc întâlnire, la Salonic, între un reprezentant al Noii Drepte din Timişoara și liderul organizaţiei de tineret a partidului “Zorii Aurii” din localitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel