Cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru că dădeau împrumuturi în bani cu camătă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 5 inculpați și măsura controlului judiciar față de 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și camătă.
"Începând cu luna februarie a anului 2022, pe raza municipiului București a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat, în scopul săvârșirii infracțiunii de camătă.
În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat au acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate. Liderii grupului au coordonat activitatea infracțională, identificând persoanele care doreau să obțină împrumuturi și oferind indicații membrilor grupului infracțional organizat cu privire la activitățile pe care trebuie să le desfășoare.
De asemenea, au acordat, personal sau prin intermediul membrilor grupului infracțional, sume de bani cu împrumut către diferite persoane, sume pentru care percepeau dobândă.
În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate la data de 26.10.2022, în municipiul București și județul Ilfov au fost identificate și ridicate de la inculpați un număr important de documente ce prezintă interes pentru cauză, precum și sume de bani în lei și valută" se arată într-un comunicat DIICOT.
Intervenţia în forţă aici:
O tragedie fără margini s-a abătut, în luna martie a acestui an, asupra unei familii din Preston, Marea Britanie. Cain Dutton a murit la doar 26 de ani, lăsând în urmă un copil orfan de tată şi o mulţime de prieteni îndoliaţi. Rudele şi apropiaţii vor să se facă dreptate şi să-i spele numele, în lumina evenimentelor petrecute cu puţin timp înainte ca tânărul să-şi ia zilele. Acesta avea datorii la cămătari, cărora trebuia să le înapoieze suma de 1.000 de lire. Bani pe care nu-i avea la momentul respectiv, când ameninţările primite l-ar fi împins spre gestul extrem.
Potrivit Mirror, bărbatul, care suferea de tulburare bipolară, le mărturisise celor din jur că e bolnav de cancer în stadiu terminal. Cu toate acestea, diagnosticul nu figura în niciun document cercetat de anchetatori în urma morţii sale neaşteptate. Iar potrivit rapoartelor medicale consultate de LancsLive, analizele au infirmat existenţa oricărei tumori canceroase. Tatăl tânărului, Alan, a declarat că fiul său părea "în general fericit", în ciuda tulburărilor psihice care se manifestau, ocazional. În 2019, îi fuseseră prescrise medicamente împotriva depresiei, după o supradoză de cocaină şi ketamină. Însă medicii au confirmat, în urma decesului, că acesta nu-şi mai lua pastilele. "Spunea că nu are nevoie de medicaţie. Că fiul şi partenera sa erau tot ce avea nevoie", a povestit tatăl britanicului. "Am vorbit cu Cain pe 15 martie, am râs împreună şi chiar m-a întrebat dacă pot să-i trimit nişte bani de mâncare", a adăugat el. "La mai puţin de o oră după aceea, am primit un telefon de la celălalt fiu, care m-a anunţat ce şi-a făcut Cain".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News