Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că rezultatele obţinute de Daniel Martin la Cupa Mondială din Rusia reprezintă un start bun al pregătirii pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
'Ce pot spune în primul rând este că Dani vine după o perioadă lungă şi foarte grea de pregătire, până acum câteva zile a fost în cantonament în Turcia şi avea nevoie de o competiţie imediat după acest cantonament şi iată că a venit aici la Kazan. Este pentru prima oară când el câştigă două medalii la Cupa Mondială, mai ales că este vorba de primul lui an la seniori, cu atât mai mult este o performanţă.
El se află pe drumul cel bun. După cele două medalii de la Campionatele Europene de anul trecut şi alte două la Jocurile Olimpice de tineret, anul acesta a reuşit în primului an de seniori şi prima lui competiţie mare de seniori, la Campionatele Mondiale din Coreea din această vară, să îşi facă baremul de calificare pentru Jocurile Olimpice. Apoi a fost într-o vacanţă şi acum a început pregătirea pentru ediţia de anul viitor a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Iată ca a început cu dreptul pregătirea şi asta s-a văzut prin aceste rezultate', a declarat Potec.
Pentru Martin urmează o altă perioadă dificilă, Campionatele Naţionale de la Miercurea Ciuc, unde va concura din nou la multe probe. 'Timpii au fost foarte buni pentru această perioadă, mai ales că el nu a înotat doar trei probe, unde a reuşit să câştige aurul şi argintul, a mai avut şi un loc 4 la 50 spate şi încă trei probe. În fiecare zi a înotat câte două probe, dacă reuşea la una să se califice în finală, la cealaltă nu, a înotat şi fluture şi crawl (liber). Deci una peste alta este foarte obosit, dar şi foarte fericit că a reuşit să câştige şi să termine acest campionat cu două medalii.
Îşi doreşte să ajungă acasă cât mai repede, pentru că a fost o perioadă lungă de timp plecat din România. Nu va sta mult, pentru că săptămâna viitoare vor urma campionatele naţionale în bazin scurt de la Miercurea Ciuc, acolo unde probabil o să înoate tot aşa foarte multe probe, pentru că este în plină perioadă de pregătire olimpică. Sper să fie de bun augur aceste două medalii, pentru acest început de an olimpic şi sper să ne bucure pe toţi la Tokyo', a mai spus Camelia Potec. Sportivul român Daniel Martin a obţinut două medalii la Cupa Mondială de înot de la Kazan (Moscova), etapa a şasea şi ultima a sezonului, aur în proba de 200 de m spate şi argint la 100 m spate. La Cupa Mondială din Rusia, înotătorul român a mai reuşit o clasare pe locul 4, la 50 m spate, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News