Camera Deputaților face un anunț uimitor de ultimă oră. Deputații, care sunt în vacanță electorală, au luat o decizie inedită în cazul imunității deputatului PSD Viorel Hrebenciuc.
DNA a cerut aviz Camerei Deputaților pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale.
Procurorii susţin că, din probele administrate, rezultă suspiciunea rezonabilă că Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam au săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Camera Deputaților a decis întrunirea Biroului permanent, sâmbătă, pentru a lua în discuție ridicarea imunități cerută de procurorii DNA în vederea arestării.
Dana Grecu și-a exprimat uimirea în cadrul emisiunii ce-o moderează, "La ordinea zilei". "Ați mai văzut așa ceva?", a întrebat, contrariată, jurnalista, care a subliniat că deputații, care sunt în vacanță electorală, au decis să se întrunească într-o zi de sâmbătă, ceea ce creează surprindere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News