Camera Deputaţilor, pe primul loc în rândul parlamentelor din statele membre UE în ce priveşte dialogul politic informal

Camera Deputaţilor se situează, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în rândul parlamentelor naţionale ale ţărilor membre UE, în ceea ce priveşte dialogul politic informal, potrivit Raportului anual de activitate privind relaţiile cu parlamentele naţionale pe 2018, elaborat de Parlamentul European. Raportul prezintă activităţile şi evoluţiile din cadrul cooperării interparlamentare, informează Camera Deputaţilor, prin intermediul unui comunicat. 'Cooperarea vizează implicarea a 41 de parlamente sau camere naţionale din cele 28 de state membre, în relaţia cu Parlamentul European. Dialogul politic informal este un instrument de lucru activ care permite parlamentelor naţionale să formuleze observaţii privind dosarele legislative care intră în competenţa exclusivă a UE, care fac obiectul principalelor dezbateri aflate în desfăşurare la nivel european. Conform raportului, parlamentele naţionale din ţările membre UE au continuat să utilizeze dialogul politic informal în mod activ, trimiţând 259 de contribuţii în 2018, faţă de 199 în 2017. Camera Deputaţilor a fost cea mai activă în anul 2018, cu 41 de contribuţii aduse, urmată de Adunarea Republicii din Portugalia, Camera Deputaţilor din Cehia şi Senatul ceh. În 2017, cele mai active trei Camere au fost Camera Deputaţilor din România, cu 30 de contribuţii, Senatul ceh, cu 28 şi Camera Deputaţilor din Italia cu 27 de contribuţii', a precizat aceeaşi sursă. Raportul menţionează şi 'contribuţia semnificativă' a Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte numărul de avize motivate depuse la iniţiativele legislative ale Parlamentului European în 2018, reiese din comunicat. Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii Camerei Deputaţilor au participat la cele aproximativ 2.500 de reuniuni pe durata celor 300 de evenimente dedicate Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi au contribuit la închiderea a 90 de dosare legislative. 'În prima jumătate a acestui an, programul dimensiunii parlamentare a preşedinţiei României la Consiliului UE a urmărit îndeaproape priorităţile la nivel executiv, reuşind să puncteze pe durata reuniunilor interparlamentare organizate la Palatul Parlamentului o serie de teme şi acţiuni de importanţă strategică pentru construcţia europeană. Printre acestea s-au numărat securitatea cetăţenilor europeni, politica agricolă comună şi politica de coeziune, viitorul proiectului european şi valorile comune ca liant al integrării, perspectivele relaţiilor comerciale internaţionale ale Uniunii Europene; viitorul relaţiei UE - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în contextul Brexit-ului, precum şi progresul tehnologic şi impactul social al economiei bazate pe inovare', se mai arată în raport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel