Camera Deputaților a votat, marți, legea care prevede eliminarea hotărârilor Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale şi urmează să treacă de plenul Senatului, care este şi Camera decizională în acest caz. Potrivit Legii referendumului, suspendarea președintelui se poate face prin obținerea a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot.
Legea a fost adoptată cu 168 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 16 abţineri. Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a anunţat înaintea votului că democrat-liberalii nu votează propunerea legislativă.
Social-liberalii cei care iniţiat proiectul, motivează că astfel activitatea magistratilor Curţii s-ar micşora considerabil.
În momentul de față Legea referendumului prevede că suspendarea președintelui se poate face prin obținerea a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot. Dacă modificarea va fi adoptată, șeful statului va putea fi suspendat cu jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.
Liderul grupului PDL Mircea Toader a criticat acest proiect şi consideră că miza acestei inițiative o constituie de fapt atacarea lui Traian Băsescu printr-o eventuală suspendare din funcţia de preşedinte, fără posibilitatea de adresare la Curtea Constituţională. În replică, deputatul PSD Florin Iordache, a respins acuzaţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu