Camera Deputaţilor se întruneşte, joi, în şedinţă, cu participarea efectivă la dezbateri a anumitor deputaţi - liderii grupurilor, iniţiatorii proiectelor, preşedinţii comisiilor de specialitate şi parlamentarii nominalizaţi să ia cuvântul.
Şedinţa începe la ora 10,00, iar votul final va fi la ora 12,00. Parlamentarii prezenţi vor participa în mod direct la dezbateri, iar cei care nu sunt prezenţi vor putea să ia cuvântul prin telefon. Votul asupra proiectelor va fi electronic la distanţă.
Pe ordinea de zi figurează proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, proiectul de lege pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID, proiectul de lege privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi proiectul de lege privind gestionarea durabilă a pădurilor.
Unele dintre aceste proiecte urmează să fie dezbătute în plen sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisiile de specialitate. Se mai află pe ordinea de zi şi proiectele de lege privind aprobarea OUG nr. 85/2019 referitoare la stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii şi proiectul de lege pentru modificarea anexelor nr.1-5 la Legea nr.195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.
În ultima perioadă, şedinţele Camerei Deputaţilor s-au desfăşurat doar cu prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a doi secretari ai forului. Dezbaterile şi votul s-au desfăşurat online, prin telefon, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu