Camera Deputaţilor, sesiune extraordinară. Programul dezbaterilor

Camera Deputatilor
Camera Deputatilor

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit programul de lucru în prima săptămână a sesiunii parlamentare extraordinare, astfel că deputaţii vor avea şedinţe de plen luni, miercuri şi joi. 

"Am stabilit programul. Astăzi va fi plen de la 14,00 la 17,00, marţi vor fi comisii. Miercuri va fi plen de la 10,00 la 13,00, iar joi va fi plen de la 10,00 la 13,00 şi vot final", a precizat secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop. Camera Deputaţilor a fost convocată în sesiune extraordinară pentru perioada 2 - 19 iulie. 

Potrivit deciziei de convocare a sesiunii extraordinare, pe ordinea de zi figurează proiectul Codului administrativ, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, iniţiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, precum şi iniţiative legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. În sesiunea extraordinară va intra în dezbatere şi propunerea legislativă de modificare a Codului penal. 

Alte proiecte propuse a fi adoptate în sesiunea extraordinară se referă la unele măsuri privind sumele acordate reprezentând ajutoare de urgenţă, unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic, modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de la Ministerul Afacerilor Interne; a OUG nr. 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică, ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare. 

Ce proiecte de legi vor mai fi dezbătute

De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează proiectul de lege privind stabilirea destinaţiei unor imobile, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. 

Alte proiecte sunt pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, pentru modificarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, propunerea legislativă pentru modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, completarea OUG nr. 50/2010 referitoare la contractele de credit pentru consumatori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel