Camerun - Bilanţul în urma unei alunecări de teren a ajuns la 43 de morţi

Corpul neînsufleţit al unei alte victime a fost descoperit miercuri, la aproape două zile de la o alunecare de teren produsă în localitatea Bafoussam, din vestul statului Camerun şi soldată în total cu 43 de morţi, dintre care 26 de copii, a indicat un responsabil local citat de AFP, scrie Agerpres.

Căutările au fost suspendate în cursul nopţii.

Un singur cadavru a fost găsit astăzi, a declarat pentru AFP François Fotso, responsabil din cartierul sărac Gouache IV din Bafoussam, situat la aproximativ 300 km de capitala Yaoundé, unde zeci de locuinţe precare, construite pe versanţii dealului, s-au prăbuşit în urma unei alunecări de teren produse în noaptea de luni spre marţi.

Marţi, echipele de intervenţie ajutate de locuitori au scos de sub noroi şi moloz cadavrele de 42 de oameni, printre care 26 de copii şi 14 femei, inclusiv patru gravide.

Printre victime se află un cuplu cu cei şase copii ai săi, a declarat miercuri de la faţa locului ministrul Administraţiei Teritoriale, Paul Atanga Nji.

O parte din deal s-a prăbuşit după două zile consecutive de ploi torenţiale, de o intensitate excepţională chiar şi pentru sezonul ploios.

"Există în continuare persoane dispărute, dar ar fi riscant să avansăm o cifră", a precizat Fotso.

Am avut impresia că acoperişul casei mele a zburat. În timp ce voiam să mă ridic pentru a verifica ce se întâmplă, casa s-a prăbuşit peste mine şi familia mea, a povestit pentru AFP Victor Tankou, care primeşte îngrijiri într-un spital, alături de trei dintre dintre copiii săi. Fiica mea de 16 ani, în clasă terminală, a murit. Pământul a acoperit-o complet", a adăugat el.

Se mutase la Gouache IV în 1998. Casele au fost construite pe versant, într-o zonă cu risc ridicat, a declarat marţi pentru AFP un responsabil local, în condiţii de anonimat.

Au mai fost uneori alunecări de teren, dar nu ne-am imaginat că acest loc este o zonă de risc, a precizat Fotso, adăugând că municipalitatea nu a informat niciodată locuitorii în această privinţă.

Sezonul ploios face ravagii în Camerun şi în aproape toată Africa Centrală, precipitaţiile având o intensitate şi o amploare excepţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel