Cămin sau „acasă”?

Iată editorialul Dacianei Sârbu publicat de DC News:

Toata lumea a vazut sau a auzit, la un moment dat, despre caminele pentru persoanele cu dizabilitati – niste institutii reci, invechite, care functioneaza cu fonduri putine, in regim inchis, si care ii izoleaza de societate pe cei care au nenorocul sa ajunga acolo. Putini stiu, insa, ca exista si un alt model: ingrijirea in comunitate, in locuinte de tip familial, unde un numar mic de persoane traiesc si isi organizeaza viata impreuna, cu suportul unor asistenti sociali.

Un model diferit

Am avut prilejul sa vizitez un astfel de camin (in adevaratul sens al cuvantului) chiar in aceasta primavara, si am ramas impresionata. Am cunoscut acolo sase persoane care au sansa de a trai cat mai aproape de normal, dar mai ales independent. Pentru persoanele cu dizabilitati, independenta este primul pas catre iesirea din izolare si integrarea deplina in societate. Independenta inseamna sa poti trai fara suportul familiei, sa te bucuri de oportunitatea de a invata sau de a practica o meserie, sa-ti faci prieteni, sa-ti petreci timpul liber facand lucruri care iti plac. Caminul pe care l-am vizitat a fost deschis la Mihailesti, aproape de Bucuresti, prin implicarea Asociatiei Pro ACT, cu suport tehnic si financiar de la Open Society Foundation. Iar oamenii pe care i-am intalnit acolo erau – in pofida suferintei si dificultatilor fiecaruia – zambitori si pozitivi, plini de speranta.

Doi dintre ei, Simona si Tudor, au avut prilejul sa vorbeasca, in urma cu cateva saptamani, la Bruxelles, in fata decidentilor europeni, in cadrul unui eveniment pe care l-am gazduit si organizat. Conferinte si dezbateri sunt multe; dar m-am bucurat ca la acest eveniment, in centrul atentiei s-au aflat chiar persoanele cu dizabilitati, invitate sa vorbeasca despre drumul lor si obstacolele intalnite, despre solutiile pe care le considera potrivite. Simona si Tudor au vorbit pentru prima data in fata unui public asa numeros, dar emotia i-a facut sa-si spuna cu atat mai convingator povestea. Ei au vorbit despre experienta proprie in sistemul de ingrijire in comunitate, despre sansa la implinire personala pe care au primit-o odata cu dezinstitutionalizarea. Acelasi mesaj este spus, cu mai multe detalii, cifre si apeluri la legislatie, si in raportul facut public de Open Society Foundations, cu aceeasi ocazie.

Cum cheltuim banii europeni pentru ingrijirea persoanelor cu dizabilitati?

Exista fonduri europene destinate persoanelor cu dizabilitati, dar conteaza enorm cum sunt ele folosite. Statele membre recurg la doua tipuri de masuri: fie ii folosesc pentru renovarea sau extinderea institutiilor existente, fie ii folosesc pentru a crea si dezvolta acest sistem modern, al locuintelor de tip familial si al serviciilor in cadrul comunitatii.

CRPD (comitetul de experti ONU care supravegheaza implementarea Conventiei Internationale privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati) a recomandat Uniunii Europene sa „dezvolte o abordare care sa ghideze si sa stimuleze dezinstitutionalizarea, sa se asigure ca fondurile structurale sunt folosite strict pentru dezvoltarea de servicii-suport in cadrul comunitatilor locale pentru persoanele cu dizabilitati si nu pentru dezvoltarea institutiilor existente".

Desi au aceasta obligatie, statele membre nu sunt intotdeauna constiente de ea atunci cand decid ce fac cu banii europeni pe care ii au la dispozitie. Mai mult, nici Comisia Europeana nu supravegheaza si nu verifica intotdeauna daca statele se conformeaza. Avem deci reguli si finantare, dar rezultatele nu sunt garantate. Tehnic, organizatiile specializate ale societatii civile au mai multe recomandari si o parte dintre acestea se regasesc si in raportul facut public pe 14 octombrie la Bruxelles.

Practic insa, exista o singura solutie: o colaborare mai stransa intre Comisie, autoritatile nationale si ONG-uri, adica o legatura mai buna intre fonduri, mecanismul de alocare si mecanismul de implementare. Societatea civila are cunostintele si experienta pentru a crea astfel de servicii, banii europeni exista, iar guvernele si autoritatile locale pot lua decizia de a-i directiona catre aceste solutii moderne.

In ce masura solutiile corecte se aplica in Romania?

Am deschis acest articol cu un exemplu pozitiv din Romania – nu e singurul, e doar o dovada ca acest model exista si functioneaza, chiar daca deocamdata la o scara redusa. Pornind de la acest model, am invitat-o pe doamna ministru Rovana Plumb sa stea de vorba cu ONG-urile specializate si sa cunoasca la randul sau acest mecanism.

Pe 4 iunie, la Bucuresti, ne-am intalnit in aceasta formula intr-o conferinta publica si am aflat o veste buna: ministerul Muncii si-a exprimat intentia sa demareze doua proiecte-pilot in doua judete, prin care centrele rezidentiale sa fie transformate in furnizori de servicii sociale, care sa raspunda nevoilor persoanelor cu dizabilitati. "Vrem sa dam un mesaj clar ca si guvern ca incepem acest proces de dezinstitutionalizare, iar sursa de finantare este asigurata in special din fondurile europene", a spus atunci ministrul Muncii in numele cabinetului.

Ulterior, in iulie, a urmat si o discutie pe acest subiect cu comisarul Corina Cretu, care a afirmat ca „Programul Operațional Regional va crește disponibilitatea și calitatea asistenței sociale pentru 10 000 de persoane cu dizabilități". Cu acea ocazie ministerul Muncii a anuntat si proiectele concrete pe care avea intentia sa le finanteze cu fonduri europene: "Pentru persoanele cu dizabilitati se are in vedere constructia / reabilitarea / modernizarea si dotarea unui numar de 43 de locuinte protejate / casute de tip familial a cate 12 persoane provenind din institutii de tip vechi si centre de recuperare aferente acestora. Pentru anul 2018 sunt prevazute 14 locuinte protejate si inca 29 pana in anul 2023, precum si 150 centre de zi, din care 50 pana in 2018 si 100 pana in 2023." Sigur ca pana la dezinstitutionalizarea celor 17 mii de persoane cu dizabilitati care traiesc acum in aceste centre este un drum lung, dar inceputul – sper eu - a fost facut!

O "intamplare" europeana

Incercand sa organizez, alaturi de echipa mea, evenimentul de la Bruxelles, am cerut sprijinul Parlamentului European pentru a ne furniza un interpret in limbaj mimico-gestual, pentru unul dintre invitatii nostri. Am avut surpriza sa aflam ca nu exista astfel de facilitati in cladirea celei mai democratice institutii UE, dotate cu un buget urias!

Aceasta descoperire a fost simbolica: pentru faptul ca persoanele cu dizabilitati se lovesc de obstacole acolo unde, poate, nu s-ar astepta nimeni; pentru realitatea ca problemele lor sunt in continuare foarte mari peste tot in Europa, si nu doar in Romania. I-am scris presedintelui Parlamentului European, cerandu-i sprijin pentru remedierea acestei probleme legate de cladirea Parlamentului. Sper ca raspunsul sau sa simbolizeze angajamentul acestor decidenti de a schimba rapid lucrurile in bine.

Notă: Titlul de homepage și lead-ul aparțin redacției

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News