Urmărește emisiunea live


Campania "Împreună pentru fiecare copil" a strâns 60.000 de euro

ODV 7
ODV 7

Campania Împreună pentru fiecare copil, iniţiată de UNICEF, în parteneriat cu TVR, a debutat în data de 10 iunie, în cadrul emisiunii O dată-n viaţă, de la TVR1, prezentată de Iuliana Tudor. În urma campaniei s-au strâns peste 60.000 de euro, fonduri ce vor fi folosite pentru a susţine serviciile de sprijin pentru familii care au copii cu dizabilităţi precum şi servicii alternative instituţiilor de stat pentru copiii deja instituţionalizaţi – case de tip familial.

Pe parcusul a trei ediţii ale emisiunii O dată-n viaţă, telespectatorii au putut urmări cazurile a nouă copii cu dizabilităţi intelectuale şi motorii care au beneficiat de sprijin pentru a-şi îndeplini dreptul la o viaţă normală. Mai mult de 30.000 de români au fost sensibilizaţi de poveştile acestora şi au făcut donaţii pentru ca mai mulţi copii cu dizabilităţi din România să poată primi ajutor specializat.

“Prin intermediul divertismentului, emisiunea <O dată-n viaţă> a avut dintotdeauna rolul de a sutine diverse cazuri sociale existente în ţară. Astfel, asocierea cu UNICEF în campania <Împreună pentru fiecare copil> a venit natural şi ne bucurăm că am reuşit să strângem o sumă de bani importantă pentru a fi alături de aceşti copii şi de familiile lor”, a declarat Iuliana Tudor.

Timp de trei săptămâni, numeroase personalităţi au susţinut cauza campaniei Împreună pentru fiecare copil, participând la emisiunea Iulianei Tudor, de la TVR1. Printre acestea se numără Principesa Lia, Nicola, Olimpia Panciu, Aurel Ticleanu, Marina Scupra şi Narcis Iustin Ianau, celebrul adolescent contratenor.

Donaţiile, în valoare de peste 60.000 de euro, vor fi folosite pentru a spijini integrarea în comunitate şi asistenţă adecvate pentru un trai decent al copiilor cu dizabilităţi intelectuale sau motorii. Astfel, campania Împreună pentru fiecare copil, îşi va îndeplini obiectivul de a creşte accesul şi calitatea serviciilor dedicate pentru această categorie, care poate deveni extrem de vulnerabilă.

Fondurile rezultate vor fi direcţionate către sprijinirea familiilor care au copii cu dizabilităţi, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se separe de copii şi pentru a le asigura protecţia şi sprijinul necesar. De asemenea, donaţiile vor contribui la susţinerea serviciilor de protecţie specializată (în case de tip familial create de organizaţii neguvernamentale) pentru acei copii cu nevoi speciale care nu au familie şi care au trăit în instituţii nepotrivite pentru dezvoltarea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel