Campania #metoo. Călin Ionescu, membru RACLA, acuzat de hărțuire

Călin Ionescu, membru al trupei RACLA, este acuzat de hărţuire, de mai multe femei, în cadrul campaniei online #Metoo.

Tinerele au postat pe Facebook discuţiile pe care le-au avut cu Rîmaru.

După ce ar fi abordat o fată pe reţeaua de socializare, aceasta i-a spus că nu este un gest politicos, întrucât nu o cunoaşte.

"Păi hai că nu te mai˛abordez şmecherito. Ne-am vedea pe la vreo petrecere publicis, un eveniment, ceva, şi îţi explic atunci cum e cu politeţea asta", i-ar fi răspuns Călin Ionescu.

Conversaţia publicată de o altă femeie arată cum Ionescu o jigneşte şi o ameninţă.

"Uite cum stă treaba. Am vrut sa fiu simpatică şi să-ţi răspund. Dar am prieten şi nu prea am timp de discuţii prieteneşti cu persoane pe care nu le cunosc personal", spune tânăra.

"Măi chiar eşti nesimţită, nu simpatică. De unde şi până unde mă iei tu cu ai ceva să-mi spui ? Chiar ţii neapărat să mă cunoşti personal? Eu n-am timp de tine în mod special, dar dacă insişti se rezolvă. Poţi veni şi cu prietenul", este replica lui Ionescu.

"Data trecută chiar m-ai enervat. În alte condiţii veneam peste tine şi te călcam pe căputzul ăla mic de junior copywriter (..) Nu pe bune, chiar vrei când îţi dai următorul check-in să apar peste tine?", este mesajul trimis unei alte femei, în 2013.

Altă femeie povestește că primea mesaje de la artist.

"Am simţit că cineva mă strânge foarte puternic de ceafă, m-am întors şi îl văd. Îl ştiam pentru că îmi tot scria să ne vedem, şi nu doar mie, dar la multe din fetele pe care le ştiam. Mă gândesc că nu şi-a dat seama cât de tare m-a strâns. Începe să vorbească şi i se poticnesc cuvintele, e foarte beat. Mă întreabă repetat ce caut acolo, "Eşti pe teritoriul meu, de ce ai venit aici, aici e teritoriul meu". Îi spun că e beat şi îi spun să mă lase în pace şi îmi varsă băutura lui în cap, apoi aruncă cu paharul de plastic în capul meu în timp ce mă îndepărtez. În timp ce le povestesc pe hol prietenilor mei ce s-a întâmplat, vine o fată care îmi spune că a auzit povestea, dar nu a auzit numele, dar banuieşte că este vorba despre el. Îi confirm şi mă roagă să fac o plângere pentru că pe o prietenă de a ei a scuipat-o în seara aceea. Ieşim un pic pe terasa să luăm un pic de aer, vine direct la mine, e agresiv, îmi vorbeşte de la câţiva centimetri de faţa mea, pune mâna pe mine. Băieţii care sunt cu mine se pun între noi şi plecăm de acolo. Caut pe cineva să fac plângere. (..) Până la urmă am făcut plângere la agenţie şi am fost asigurată că va fi disciplinat şi că nu va mai exista o următoare abatere. M-a făcut să mă simt atât de mică şi neputincioasă, şi mi-a fost frică", a scris Andreea Retinschi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel