Campanie de derusificare în Kiev. Statuia scriitorului rus Aleksandr Pușkin a fost demolată - VIDEO

Captură de ecran / Foto: Video X SoldanBakiss
Captură de ecran / Foto: Video X SoldanBakiss

Autoritățile ucrainene vor să elimine toate simbolurile care au legături cu Rusia.

Primăria din Kiev a dat jos miercuri de pe soclu o statuie a scriitorului rus Aleksandr Puşkin amplasată într-o intersecţie a capitalei ucrainene, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

Statuia era deja pictată cu mesaje despre ”decolonizare” sau ”imperialismul” rus. Demolarea acesteia face parte dintr-o vastă campanie de ”derusificare” lansată de autorităţile ucrainene după invazia rusă, campanie ce constă în eliminarea tuturor simbolurilor care au legătură cu Rusia sau cu cultura rusă.

Au fost astfel demolate sculpturi ce amintesc de trecutul sovietic şi redenumite sute de străzi şi pieţe, inclusiv cele care purtau numele lui Puşkin. Statuile înlăturate din spaţiul public sunt păstrate în muzee sau în alte spaţii închise ale municipalităţilor ucrainene.

Poet şi dramaturg rus din secolul al XIX-lea, Aleksandr Puşkin este unul dintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai literaturii ruse. Însă în Ucraina mulţi îl văd drept un exponent al imperialismului rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel