Campanie 'murdară'. Orban: Luați declarațiile lor!

Ludovic Orban / Foto gov.ro
Ludovic Orban / Foto gov.ro

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a făcut câteva precizări, luni, cu privire la campania pentru alegerile interne. 

După o întrebare primită, președintele PNL Ludovic Orban le-a spus jurnaliștilor, luni, că 'cei care mă susțin pe mine apar la televizor, apar în declarații publice, luați declarațiile, comentariile lor.'

Orban a precizat apoi că 'dacă a existat din partea unor colegi care mă susțin o anumită poziționare pe care o consider altfel decât o campanie pozitivă, le-am atras atenția.'

'Colegii care mă sprijină au de la mine au solicitarea expresă să facă doar o campanie pozitivă, care să scoată în evidență calitatea proiectului, echipei, calitățile pe care le am, ce am făcut în PNL', a adăugat Orban, menționând că 'acesta este mesajul meu.'

De asemenea, președintele PNL a mai spus că 'și ceilalți care nu au opțiunea pentru mine, trebuie să aibă aceeași atitudine pozitivă.'

'Membrilor PNL nu le place ca anumiți reprezentanți ai PNL să-și critice public colegii. Părerea mea este că oricine abordează o astfel de strategie va pierde.', a precizat Orban. 

Amintim că prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, i-a transmis lui Ludovic Orban, într-o declaraţie la România TV, să înceteze să ducă o 'campanie murdară' şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului.

VEZI ȘI: Rareș Bogdan, după ce Orban i-a dat replica: Înseamnă că e vreun fel de sfânt

Orban: N-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care să-mi facă rău

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a mai susținut că nu are 'niciun secret' şi nimeni nu deţine despre el informaţii care ar putea să-i facă rău în cariera politică, subliniind că în 31 de ani de activitate publică a avut destui adversari care au lansat atacuri la adresa sa, cele mai multe dintre ele "neadevărate, chiar calomnii".

Acesta a răspuns astfel, întrebat dacă îşi face griji despre ce ar putea dezvălui prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan cu privire la negocierile purtate în spatele uşilor închise, la Vila Lac, cu UDMR şi USR PLUS referitoare la formarea guvernului, în urma cărora Orban a fost acuzat că ar fi cedat trei ministere-cheie, fără să-şi consulte colegii de partid.

'Sunt un om care sunt în activitatea publică de 31 de ani, n-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care ar putea să-mi facă rău, pentru că, Slavă Domnului, de-a lungul carierei mele am avut destui adversari şi oricine a avut de spus ceva rău despre mine a spus, cele mai multe dintre ele neadevărate, chiar calomnii', a declarat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel