Mai multe primării din țară au organizat campanii de ajutoare a sinistraților din Moldova, unde inundațiile au făcut ravagii în weekendul trecut.
Mai multe primării din țară organizează campanii de ajutorarea a sinistraților din zona Moldovei, grav afectată de inundațiile din noaptea de 13 spre 14 septembrie, în urma cărora numai în județul Galați au fost evacuate 20.000 de persoane, fiind afectate 5.400 de locuințe, fiind înregistrate și șase decese.
”Prin intermediul acestei campanii de ajutorare a persoanelor sinistrate sunt strânse haine noi, corturi, pături, apă îmbuteliată, alimente neperisabile, precum și alte materiale atât de necesare celor din zonele grav încercate de acest dezastru natural. Toţi ploieștenii care doresc să doneze produsele amintite le pot aduce direct la sediul Poliţiei Locale Ploiești, din Bulevardul Independenţei nr. 21”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Ploiești, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, mai multe firme importante de la nivel local și-au exprimat intenţia de a dona materiale de construcţii pentru cetăţenii din zonele afectate.
Astfel, s-a decis că toate materiale de acest gen vor fi colectate în incinta Liceului Tehnologic ”Ludovic Mrazek”, cu sediul în strada Mihai Bravu nr. 241, unde există un spaţiu generos pentru depozitare.
Primarul unei comune din județul Hunedoara nu a rămas nepăsător la suferința celor de la Galați și a anunțat o campanie umanitară pentru care a făcut apel la locuitorii din Șoimuș.
”Dragi locuitori ai comunei Șoimuș, vă rog să demonstrăm că suntem alături de semenii noștri din Vaslui și Galați. Vedem cu toții în ce situație se află acele familii, cred că am putea fiecare să ajutăm cu ce putem pe semenii nostrii. Pe lângă ajutorul autorităților am putea să ne mobilizăm și noi să îi sprijinim pe semenii noștri. Cred că am putea strânge la sediul primăriei ajutoare pentru compatrioți noștri loviți de aceste inundații. Aceste ajutoare pot fi în mâncare (produse neperisabile: conserve, zahăr, ulei, etc), apa potabilă, pături, perne. Este momentul să dăm o mână de ajutor! Ajutoarele aduse vor fi transportate către compatrioții noștri vineri, 20 septembrie”, a transmis Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șomuș, pe pagina sa de Facebook. ”Coordonator a acestei campanii este Cristina Irimie -tel 0729801882”, a mai scris edilul.
Patriarhia Română face apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundații și transmite un mesaj de compasiune familiilor îndoliate.
”În urma inundațiilor masive din județele Galați, Argeș și Vaslui, dar și din alte zone ale țării, facem un apel la solidaritate creștină cu sinistrații, victimele vulnerabile social și familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituțiilor și autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a semenilor noștri care trec prin momente de grea suferință”, a transmis Patriarhia Română într-un comunicat.
Astfel, clericii și credincioșii din toate eparhiile sunt îndemnați să contribuie activ la ajutorarea acestora, ”atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile”, mai arată sursa menționată.
”Adresăm, totodată, un mesaj de compasiune familiilor îndoliate, cărora le suntem alături și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să‑i odihnească în pace pe cei decedați din cauza inundațiilor, iar celor apropiați să le ofere mângâiere și întărire sufletească”, au mai transmis reprezentanții Patriarhiei.
Mai mulți gălățeni s-au mobilizat încă de la primele ore ale dimineții și fac colectă de ajutoare umanitare pentru cei aflați în zonele sinistrate. Astfel, cei care pot ajuta sunt așteptați cu apă și alimente neperisabile (conserve: pateuri, pește, zacuscă, mâncare gătită la conservă), tacâmuri de unică folosință, șervețele umede, pături. Aceste produse pot fi duse la sediul firmei DemMedia, Drumul de centura nr 16, persoană de contact: Vasile Petrea, tel. +40748849000.
”Transportul este asigurat de către ISU Galați, organizarea se face împreună cu Prefectura Galați”, au mai spus Dana Hâncu și Marcela Ursu, cele care s-au ocupat de mobilizare.
Vedeți AICI unde oferă Municipiul Galați spații de cazare pentru cei afectați de inundații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News