Campioana olimpică Adriana Adam, cetățean de onoare al județului Vaslui

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Adriana Adam, componenta echipajului de 8 plus 1 care a câștigat medalia de aur la JO 2024, a fost desemnată cetățean de onoare al județului Vaslui. 

Canotoarea Adriana Adam, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din Paris, a fost desemnată, vineri, cetățean de onoare al județului Vaslui, în urma unei decizii în unanimitate a consilierilor județeni.

Citește și: Gimnasta Ana Bărbosu, ”Ambasadorul municipiului Focșani”. Distincție specială pentru medaliata olimpică de la Paris 2024

Componentă a echipajului feminin de opt plus unu la canotaj, Adriana Adam s-a născut în anul 1999, în comuna Văleni. În cadrul festivității de decernare a titlului de cetățean de onoare aj județului, sportiva a spus că se simte mândră că a reușit să aducă medalia în Vaslui și a semnat în cartea de onoare a județului.

”Mulțumesc din suflet că îmi sunteți alături și că mă susțineți. Sunt mândră că am reușit să aduc această medalie în județul Vaslui, după 24 de ani de la Andreea Răducan. Sunt mândră că am dus județul Vaslui sus pe cea mai înaltă treaptă”, a spus Adriana Adam.

FOTO: Agerpres

Președintele ales al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a afirmat că prin acordarea titlului de cetățean de onoare al județului, sportivei Adriana Adam îi sunt recunoscute performanțele notabile.

”Cred că merită să fie primul cetățean de onoare al județului Vaslui, să deschidem această filă a cetățenilor de onoare cu doamna Adriana Adam. Succes în continuare, să ne reprezinte în continuare cu aceeași ardoare și să ne facă pe noi și noi, prin ceea ce facem, pe dumneaei, mândri”, a spus președintele CJ Vaslui.

Ciprian Trifan a menționat că titlul oferit sportivei nu vine și cu o serie de beneficii materiale, fiind doar onorific. El a precizat că într-o discuție anterioară cu canotoarea a asigurat-o pe aceasta de tot sprijinul în cazul în care va dori să realizeze un proiect în județul Vaslui după ce va încheia cariera sportivă.

Citește și: S-a răzgândit Ion Țiriac, după ce a promis câte o mașină fiecărui medaliat cu aur la Jocurile Olimpice FOTO. ”Nu falimentează domnul Țiriac”

Rezultate bune la JO 2024

România s-a clasat pe locul 23 în clasamentul pe medalii olimpice, după ce a obținut nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint și două de bronz, scrie Agerpres.

Aur au câștigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin și echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Ștefania Petreanu).

Argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie ușoară, precum și de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg.

Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber și de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel