Campioana olimpică Dawn Harper Nelson revine pe pistă după ce a devenit mamă

Atleta americană Dawn Harper Nelson, campioană olimpică la 100 m garduri în 2008, care s-a retras din activitate în urmă cu un an, pentru a deveni mamă, a anunţat că revine pe pistă, în vederea participării la JO 2020 de la Tokyo, informează AFP.

Harper Nelson (35 ani), care a adus pe lume o fetiţă în luna aprilie, a continuat pregătirea fizică în timpul sarcinii sale şi a revenit pe pistă la o lună după ce a născut.

"Toate femeile pe care le-am cunoscut în viaţa mea mi-au spus că au renunţat la visurile lor după ce au devenit mame. Când am avut-o pe fiica mea, am privit-o şi îmi amintesc că mi-am spus: 'am încă această dorinţă de a alerga', a explicat atleta într-un articol publicat pe site-ul oficial al Comitetului olimpic american (USOC).

"Şi nu vreau să spună, atunci când se va uita la cariera mea: 'mama mea spunea mereu că voia să continue să alege, dar s-a oprit din cauza mea, a adăugat campioana americană, pregătită de soţul ei, Alonzo Nelson.

Dawn Harper Nelson a a cucerit aurul la Beijing, în 2008, iar patru ani mai târziu, la Londra, a obţinut medalia de argint. În 2017, ea s-a clasat pe locul secund la Campionatele Mondiale de la Londra.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel