SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe SCM Craiova cu scorul de 27-23 (14-8), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a şasea a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Campioana en titre a bifat astfel a şasea sa victorie în tot atâtea partide de campionat.
Golurile formaţiei vâlcene au fost reuşite de Ann Grete Norgaard 5 goluri, Marta Lopez 4, Irina Glibko 4, Samara Da Silva 3, Asma Elghaoui 3, Cristina Florică 2, Alicia Fernandez Fraga 2, Alexandra Badea 2, Kristina Liscevic 1, Mireya Gonzalez 1.
Pentru SCM Craiova au înscris Patricia Vizitiu 9 goluri, Bobana Klikovac 6, Ana Maria Ţicu 3, Alexandra Oşivschi 2, Nicoleta Tudorică 2, Carmen Şelaru 1.
SCM Râmnicu Vâlcea ocupă primul loc în clasament, cu 18 puncte (6 jocuri), urmată de CSM Corona Braşov, 18 puncte (7 j), SCM Gloria Buzău, 15 p (7 j), CS Minaur Baia Mare, 13 puncte (6 j), etc.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News