Federația Internațională de Fotbal a fost acționată în justiție, înainte de Campionatul Mondial 2014 din Brazilia.
Sindicatul fotbaliştilor din Brazilia (Fenapaf) a acţionat în justiţie FIFA, solicitând ca meciurile de la Cupa Mondială 2014 să nu se dispute la orele în care temperaturile sunt foarte ridicate.
Prin această iniţiativă, sindicatul doreşte ca partidele Campionatului Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia să nu se joace între orele locale 13:00 şi 15:00, în oraşele Salvador, Recife, Fortaleza, Natal, Manaus, Brasilia şi Cuiaba, în care temperaturile trec cu uşurinţă de 30 grade Celsius şi, în majoritatea cazurilor, umiditatea este ridicată.
Fenapaf susţine că a realizat un studiu ce pune în evidenţă faptul că temperaturile ridicate pot cauza "leziuni neurologice" care pot conduce la comă sau chiar moartea fotbaliștilor, scrie digisport. Potrivit sindicatului, hidratarea jucătorilor pe durata partidelor "va atenua problema temperaturii, însă nu este suficientă".
Pauze de hidratare în timpul meciurilor
Anterior, FIFA anunțase că vor exista pauze pentru hidratare, câte una pe repriză, la meciurile de la Cupa Mondială 2014, de fiecare dată când temperaturile vor depăşi 32 de grade Celsius. Totodată, s-a decis modificarea orelor de disputare ale unor partide din oraşul Manaus, capitala statului Amazon, în care temperaturile sunt mereu ridicate şi există multă umiditate. Dacă acţiunea Fenapaf va avea succes, FIFA va fi obligată să schimbe orele de disputare în cazul a 19 meciuri programate înainte de ora 17:00 în oraşele vizate.
Printre partidele care vor fi afectate se numără Brazilia - Mexic, Germania - Ghana (Fortaleza), Italia - Uruguay (Natal), SUA - Germania (Recife), Spania - Olanda, Germania - Portugalia, Elveţia - Franţa (Salvador) sau Portugalia - Ghana (Brasilia), precum şi două din optimi şi unul din sferturile de finală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu