Ma astept ca, foarte curand, domnul Traian Basescu sa ceara, in mod oficial, sa se declanseze o ancheta, la capatul careia el sa-si poata proba nevinovatia. Acuzatiile pe care i le-a adus in ultimele zile presa, insotite de numeroase probe – este adevarat, jurnalistice – sunt atat de grave incat Presedintele Romaniei pur si simplu nu se poate eschiva de la un raspuns. Iar ca raspunsul sa nu fie formal, este obligatoriu ca, imediat si intr-un termen rezonabil, el sa poata fi urmat de rezultatele unor investigatii facute de Oficiul National pentru Controlul Spalarii Banilor si de Directia Nationala Anticoruptie, condusa chiar de protejatul sau, Daniel Morar. Daca exemplul meu de personaj mult mai modest decat cel intruchipat de domnul Traian Basescu poate fi edificator si daca exemplul meu personal l-ar putea convinge, ii pun la dispozitie cateva informatii interesante.
In urma cu sase ani, domnul Traian Basescu a intrat cu Dinu Patriciu intr-un conflict de natura politica. Pentru a-si rapune adversarul, a solicitat in mod expres procurorului Vasile Botos, caruia tocmai i-a acordat, din nou, o inalta distinctie, sa declanseze ample investigatii impotriva omului de afaceri. Acuzandu-l ca face politie politica, m-am expus, la randul meu, unor represalii. Astfel incat m-am vazut tarat intr-o ancheta si apoi intr-un proces murdar legat de vanzarea pe Bursa a actiunilor Rompetrol. Pentru a nu pune in dificultate organizatiile civice ori comerciale din care faceam parte, mi-am dat demisia de onoare din toate functiile de conducere. Inregistrand, cu aceasta ocazie, si uriase prejudicii financiare, pe langa cele morale. In urma cu trei zile, am gasit in cutia postala o incheiere a Tribunalului Bucuresti, prin care sunt informat ca faptele pentru care eram judecat s-au prescris. Deci pot sta linistit acasa si pot da in judecata pe oricine face afirmatia ca eu as fi savarsit vreodata cea mai mica ilegalitate. Ei bine, nu voi proceda asa. In cursul acestei luni, la primul termen legal, voi solicita instantei sa continue procesul. Nu voi face uz de prescriptie. Si ma voi lupta, indiferent cat timp va dura si cat ma va costa, pentru a demonstra nu ca scap prin prescripie de raspundere pentru presupusele mele fapte, ci ca nu exista niciun fel de fapta penala pe care as fi savarsit-o. Iar la capatul acestui drum lung si anevoios, voi triumfa. In fata mea si a celor care vor dori sa cunoasca adevarul.
Citiţi mai mult pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News