CAN 2019 - Tunisia şi Cote d'Ivoire, calificate în sferturile de finală

Selecţionatele Tunisiei şi Cote d'Ivoire s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal, ediţia 2019, deşi au fost dominate de adversarele lor în meciurile disputate luni.

Tunisia s-a impus cu 5-4 la loviturile de departajare în faţa Ghanei, la Ismailia, şi îi poate mulţumi pentru acest succes portarului Farouk Ben Mustapha, care a reuşit să apere penalty-ul executat de ghanezul Ekuban.

La finalul timpului regulamentar de joc şi al prelungirilor, scorul a fost egal. Tunisienii au deschis scorul prin Taha Khenissi în repriza secundă (73), însă ghanezii au restabilit egalitatea în extremis, în urma autogolului lui Rami Bedoui (90+2). În finalul primei reprize, Ghana a reuşit să înscrie prin Andre Ayew, însă golul fostului jucător al lui Olympique Marseille a fost anulat pentru un henţ.

În cealaltă partidă din optimile de finală programată luni, la Suez, Cote d'Ivoire s-a impus la limită, cu 1-0, în faţa selecţionatei Mali, printr-un gol înscris în minutul 76 de Wilfried Zaha, atacantul lui Crystal Palace. "Elefanţii" ating astăzi sferturile de finală în Cupa Africii pentru prima oară din 2015, anul în care au cucerit trofeul continental.

În sferturile de finală, Tunisia va înfrunta naţionala Madagascarului, surpriza actualei ediţii a competiţiei, în timp ce Cote d'Ivoire va înfrunta Algeria, singura echipă care nu a încasat niciun gol de la startul CAN 2019.

Optimi de finală - rezultate:
Vineri, 5 iulie
Benin - Maroc 4-1 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri)
Senegal - Uganda 1-0

Sâmbătă, 6 iulie
Nigeria - Camerun 3-2
Africa de Sud - Egipt 1-0

Duminică, 7 iulie
Madagascar - RD Congo 4-2 la loviturile de departajare (2-2 după prelungiri)
Algeria - Guineea 3-0

Luni, 8 iulie
Mali - Cote d'Ivoire 0-1
Ghana - Tunisia 4-5 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri)

Partidele din sferturile de finală se vor disputa după următorul program:
Miercuri, 10 iulie
Senegal - Benin (la Cairo)
Nigeria - Africa de Sud (la Cairo)

Joi, 11 iulie
Cote d'Ivoire - Algeria (la Suez)
Madagascar - Tunisia (la Cairo)

Semifinalele sunt programate pe 14 iulie, meciul pentru locul al treilea va avea loc pe 17 iulie, în timp finala CAN 2019 se va disputa pe 19 iulie, la Cairo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel