Legea canabisului în scop medical, în România, este blocată. Ce spun Cristina Dumitrache, Florin Buicu și Alexandru Rafila despre legalizarea canabisului.
Publicitate
Proiectul legislativ ce prevede folosirea canabisului în scop medicinal mai are de așteptat, cel puțin până în toamnă când va ajunge din nou în dezbatere la comisiile din Camera Deputaților. După ce în noiembrie 2019 a trecut tacit de Senat, proiectul, asumat de trei deputați și semnat de alți 100 de parlamentari, a ajuns în 2020 la Camera Deputaților, unde a stat în dezbatere până începutul anului trecut, când acesta a primit aviz negativ din partea ministerului Sănătății.
Potrivit acestui proiect, pacienții cu boli cronice în fază terminală ar avea acces, în premieră în România, la calmante pe bază de cannabis, acesta urmând să fie folosit strict în scop medicinal, sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare.
”Sufletul” acestui proiect este Alexandra Cârstea, o tânără a cărei mamă a murit de cancer şi, care, încă din perioada când mama ei suferea, şi-a asumat misiunea de a lupta pentru ca bolnavii de cancer să aibă dreptul la o viaţă demnă, lipsiţi de chinuri.
”Proiectul s-a născut în urma unui demers făcut de Asociația Victoria mea, o petiție care a strâns 30.000 de semnături, la acel moment. S-a născut dintr-o nevoie reală, din rândul pacienților, și nu mă refer la pacienți oncologici, pentru că vorbim de un posibil tratament adjuvant în diverse afecțiuni oncologice, în afecțiuni ca terapia durerii. Lista este lungă și cercetările în acest domeniu continuă să aducă în atenția noastră noi și noi beneficii.
Chiar urmărind-o pe Alexandra Cârstea, cea care a fost sufletul Campaniei Victoria mea, spunând că în momentul de față se vorbește de peste 50 de patologii unde canabisul aduce beneficii pacienților.
Iar în momentul în care putem vorbi, fie și doar de o îmbunătățire a calității pacientului, să știți că nu este un lucru de nimic. Un pacient oncologic care poate vorbi de o calitate mai bună a vieții este deja un pacient mai câștigat. Nu cred că avem dreptul să negăm pacienților din România acest tratament”, a declarat Cristina Dumitrache, inițiatoarea proiectului de lege, în exclusivitate pentru DC Medical.
Întrebată dacă există riscul ca aceste produse să ajungă pe mâna celor care nu ar avea nevoie cu adevărat, inițiatoarea proiectului a făcut câteva precizări foarte importante.
”Proiectul nu prevede cannabisul sub formă de țigară. Deci nu se administrează ca o țigară pe care acum, cine are alte gânduri, o folosește cu alte scopuri, de a obține un efect de high.
Administrarea se face sub formă de tinctură, de ulei, iar de obicei proporția care este recomandată medical între CBD și THC anulează mare parte din efectul psihotrop, deci nu ar avea acea senzație de high, nu ar avea de ce să caute această formă de administrare cu alt motiv decât cel medical.
Nu cred că avem această îngrijorare când este vorba de morfină, administrată în scop medical, prescrisă de medic, cu un anumit tip de rețetă, monitorizată, controlată și gestionată de stat, cu sancțiuni penale în caz că se încalcă legea. CITEŞTE MAI MULTE PE DC MEDICAL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu