Canada: Premierul Trudeau, în ofensivă la prima dezbatere înaintea alegerilor legislative

Premierul canadian în exerciţiu Justin Trudeau, care speră la un nou mandat după alegerile din 21 octombrie, a profitat de prima dezbatere electorală televizată, organizată miercuri seara, pentru a-şi ataca rivalul conservator, Andrew Scheer, pe diverse teme ca dreptul la avort sau protecţia mediului, relatează AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Temele abordate în această primă dezbatere, desfăşurată integral în franceză la postul TV privat francofon TVA din Montreal, au fost, pe lângă economie, laicitatea, homosexualitatea, avortul, 'dreptul de a muri cu demnitate', depenalizarea drogurilor şi mediul, iar Trudeau, părând foarte sigur el, a alternat adresarea familiară cu formule de politeţe şi şi-a întrerupt frecvent adversarul. 'Personal, tu, Andrew Scheer, credeţi că o femeie ar trebui să aibă opţiunea' de a face avort, a întrebat între altele liberalul Trudeau (47 de ani). 'Personal, doresc să mă asigur că un guvern conservator nu va relansa dezbaterea', a replicat liderul conservator în vârstă de 40 de ani, anglofon, catolic fervent şi tatăl a cinci copii. Scheer a fost ţinta atacurilor şi din partea celorlalţi doi participanţi la dezbatere - Jagmeet Singh, de la Noul Partid Democrat (NPD, stânga) şi Yves Francois Blanchet (Blocul Quebecului, proindependenţă). 'Conservatorii cred că legile pieţei şi intervenţia Sfântului Duh vor reglementa schimbările climatice', a ironizat Blanchet. 'Dar trebuie să recunoaştem că vehiculul cel mai popular din Quebec este F150', a remarcat Scheer, referindu-se la un model de camionetă Ford foarte popular, dar şi energofag. 'Oamenii din Quebec vor continua să cumpere petrol. Eu am ales, prefer petrolul nostru celui care vine din SUA', a menţionat liderul conservator, care s-a angajat totuşi să menţină subvenţia acordată cumpărătorilor de maşini electrice, în cazul în care va deveni premier. Şi Trudeau a fost pus în situaţia de a se apăra, explicându-şi 'decizia dificilă' de naţionalizare a oleoducului Trans Mountain prin faptul că exportul de petrol va permite finanţarea 'tranziţiei' spre o economie verde lansată de guvernul său. La remarca ironică a lui Scheer că este 'singurul şef de partid prezent la dezbatere care are două avioane de campanie, unul pentru el şi media şi unul pentru costume şi bărci', Trudeau - care săptămâna trecută a venit într-adevăr la o conferinţă de presă cu o canoe - a asigurat că cele două avioane îi permit să ajungă la 'cât mai mulţi canadieni cu putinţă' şi a insistat că în compensaţie liberalii cumpără 'credite de carbon'. După ce s-a pregătit pentru dezbatere cu o şedinţă de box într-un ring din Montreal, premierul în exerciţiu şi-a putut apăra liniştit bilanţul celor patru ani de mandat: legalizarea canabisului, semnarea unui acord de liber schimb cu SUA şi Mexicul şi indicatorii economici buni. Scandalul fotografiilor din anii 1990 şi 2000 în care Trudeau apare cu faţa machiată în negru şi care a ameninţat scurt timp să-i devieze campania, acum două săptămâni, nu a fost evocat, menţionează AFP. Până la scrutin, mai sunt prevăzute încă două 'dezbateri ale şefilor' de formaţiuni, pe 7 octombrie, în engleză, şi la 10 octombrie, în franceză, la care vor mai lua parte lidera Verzilor, Elizabeth May, şi şeful Partidului Popular (dreapta), Maxime Bernier. 

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel