Canada. Un graffiti dedicat activistei Greta Thunberg, distrus de susţinătorii industriei petroliere

Un graffiti reprezentând-o pe activista suedeză Greta Thunberg, pictat pe un zid din Edmonton, a fost acoperit cu mesaje în favoarea industriei petroliere la câteva zile după ce adolescenta a condus un marş împotriva crizei climatice în acest oraş canadian, relatează marţi EFE. 

Graffitiul fusese pictat vineri de artistul local AJA Louden pe o stradă din apropierea parlamentului provinciei Alberta. La 18 octombrie, Thunberg, în vârstă de 16 ani, a participat la o manifestaţie alături de sute de persoane în faţa acestui parlament al provinciei pentru a protesta împotriva industriei petroliere. Radio-televiziunea de stat canadiană, CBC, a anunţat luni că pictura a fost vandalizată de un tânăr care a scris peste faţa lui Thunberg 'Gata cu minciunile. Aici este teritoriu petrolier'.

Tânărul, identificat ca James Bagnell, şi-a susţinut acţiunea şi a declarat pentru CBC că tatăl său a lucrat în industria petrolieră. 'Nu avem nevoie de străini care să vină să ne spună ce trebuie să facem, cum să ne întreţinem familiile', a spus el. El a afirmat că Thunberg susţine ceea ce îi spun adulţii care o înconjoară şi că ar trebui să tacă 'până va avea soluţii'. Ulterior, un alt individ a scris insulte împotriva lui Thunberg, acoperind desenul în întregime.

Vizita din 18 octombrie a Gretei Thunberg în provincia canadiană Alberta şi Edmonton, unde a condus o manifestaţie de mii de persoane împotriva crizei climatice şi industriei petroliere, a stârnit furia guvernului provinciei şi a muncitorilor din sectorul petrolier. Canada este al patrulea mare producător de petrol din lume şi cel de-al patrulea exportator. În timp ce Thunberg conducea manifestaţia din Edmonton, sute de persoane, multe dintre ele lucrând în industria petrolieră, s-au deplasat într-o caravană de zeci de maşini pentru a protesta faţă de prezenţa activistei suedeze, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel