Reducerile bugetare ale Guvernului canadian vor conduce la suprimarea a 1.100 de posturi de funcţionari din Ministerul Apărării, a anunţat miercuri Noul Partid Democratic (NPD, stânga), principala formaţiune a opoziţiei de la Ottawa.
Guvernul conservator a anunţat joi tăieri bugetare în funcţionarea mai multor ministere, în valoare totală de 5,2 miliarde de dolari în trei ani, dintre care 1,1 miliarde la Ministerul Apărării, scrie Mediafax.
În total, Guvernul intenţionează să suprime 19.200 de posturi federale pe o perioadă de trei ani, respectiv 4,8 la sută din efectivul total.
Într-un comunicat, NPD afirmă că disponibilizările în cadrul Ministerului Apărării vor avea loc în "această săptămână" şi vor afecta toate regiunile ţării, chiar dacă "Quebecul va plăti cel mai mare preţ, cu 361 de suprimări de posturi, în principal la bazele militare din Valcartier şi Saint-Jean-sur-Richelieu".
Reducerile vor afecta civilii din toate domeniile, ceea ce va obliga militarii să îndeplinească sarcinile acestora din urmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu