Lucian Şova, ministrul Transporturilor, a detaliat care sunt proiectele cu finanţare europeană care privesc cursul Dunării.
Lucian Şova, ministrul Transporturilor, a explicat, în cadrul unui interviu acordat DC News, care sunt proiectele cu finanţare europeană care vizează cursul Dunării. Ministrul a subliniat faptul că a reuşit să mobilizeze şi vecinii bulgari să se ocupe de lucrările de dragaj a şenalului navigabil, lucrări care se află în curs de execuţie şi care, pe sectorul românesc, au fost făcute anterior. Totodată, Lucian Şova a declarat că va demara un alt proiect care vizează, de data aceasta, canalul Dunăre - Marea Neagră.
"Doamna Corina Creţu a anunţat zilele trecute aprobarea unei finanţări pentru modernizarea ecluzelor, nu e o sumă mare, dar este cât avem nevoie pentru a moderniza ecluzele de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Acestea sunt lucrurile cele mai importante, însă sunt şi lucruri rele: există un proiect pe fonduri europene care stagnează, din exerciţiul financiar trecut, care prevede construirea unor amenajări hidrotehnice care să genereze o turbionare a apei care să facă Dunărea navigabilă prin auto-dragaj", a explicat Lucian Şova.
Urmăreşte aici declaraţiile ministrului Lucian Şova:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News