Karl Nehammer, cancelarul austriac, a făcut declarații cu privire la rezervele de gaze naturale ale Austriei.
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, a declarat vineri cancelarul austriac în exerciţiu, Karl Nehammer, după ce compania rusă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor de gaz către Austria în urma unei dispute comerciale cu compania OMV, transmite agenţia DPA.
”Nu ne vom lăsa şantajaţi (de Rusia n.red) şi nu vom fi puşi în genunchi”, a indicat Nehammer. ”Nu va trebui să îngheţe nimeni în Austria. Apartamentele pot fi încălzite” iarna aceasta, a asigurat el, menţionând că Austria are stocat un volum suficient de gaze.
Într-un litigiu comercial, Camera de Comerţ Internaţională a decis că societatea OMV trebuie să primească din partea Gazprom 230 de milioane de euro. Compania rusă a refuzat să plătească, astfel că cea austriacă a anunţat că, în compensaţie, nu va mai plăti gazul livrat de Gazprom, care prin urmare a decis să sisteze începând de sâmbătă livrările de gaz natural către Austria prin conductele care trec pe teritoriul Ucrainei.
VEZI ȘI: Preţurile la gaze naturale vor exploda! Gazprom închide robinetul către OMV
Directorul general al OMV, Alfred Stern, a asigurat la rândul său că, în perspectivă, Austria se va putea aproviziona cu gaz natural din alte surse decât cele ruseşti prin gazoductele din Italia şi Germania, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News