Dr. Adrian Dijmărescu, de la spitalul clinic Sanador, a vorbit despre o metodă „relativ nouă” în ceea ce privește cancerul.
„La orice mică suspiciune endoscopică sau la nivelul unor analize de sânge, o suspiciune de potențial cancer de colon, în acel moment, trebuie efectuată obligatoriu și o examinare CT abdomino-pelvină, de preferat cu un protocol dedicat. Dacă este să împărțim cadrul colic și rectul, pentru examinarea cadrului colic cea mai bună metodă este examinarea CT, însă, când vorbim de un cancer la nivel rectal sau la nivelul canalului anal, aici lucrurile se schimbă puțin, pentru că putem folosi examinarea prin rezonanță magnetică cu protocol dedicat pentru rect”, a spus medicul Adrian Dijmărescu în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical. „Decizia terapeutică la nivel rectal este mai complexă, deoarece este un segment terminal și poate lăsa un pacient cu o colostomă pe viață, deci este foarte important să faci o apreciere foarte bună a unui cancer la acest nivel, pentru ca și chirurgul să-și poată customiza tehnica folosită”, a explicat medicul.
„În momentul de față, există o abordare mai nouă, apropo de cancerul rectal. Dacă este descoperit într-un stadiu incipient, există o variantă numită watch and wait, adică l-ai diagnosticat, îi faci radioterapie, și îl urmărești prin rezonanță magnetică, la intervale scurte. Un cancer foarte mic la nivelul colonului, prin radioterapie, poate să dispară. Dacă l-ai urmărit prin rezonanță magnetică un interval de timp și acesta nu a reapărut, pacientul poate fi considerat vindecat și astfel nu mai este nevoie de chirurgie”, a spus medicul Adrian Dijmărescu, precizând că este o abordare „relativ nouă”.
„În momentul în care abordezi astfel un pacient, ai nevoie de un protocol dedicat pentru această patologie, ai nevoie de un aparat performant pentru a evalua și, bineînțeles, ai nevoie ca pacientul să fie evaluat în special de același medic, pentru a putea cuantifica leziunea în timp”, a subliniat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu