CANCER. Descoperire URIAȘĂ în medicină

Savanții de la Stanford au ajuns la o descoperire ce ar putea schimba modul în care este abordat cancerul. 

Activând anumite celule în tumorile șoarecilor de laborator, cercetătorii au observat cum riscul de metastază a fost eliminat, potrivit med.stanford.edu.

Aceștia susțin că injectarea unor cantități minuscule de agenți imuno-stimulanți direct în tumorile solide ale șoarecilor elimină toate urmele de cancer din animale, printre care și metastazele îndepărtate și netratate. Efectele secundare ale acestei terapii ar fi mult mai mici decât cele provocate de stimularea întregului sistem imunitar.

"Când folosim cei doi agenți împreună, obținem eliminarea tumorilor din întreg corpul", a declarat Ronald Levy, profesor de oncologie. "Această abordare nu solicită activarea întregului sistem imunitar și nici dezvoltarea specifică a unor celule imunitare ale pacientului", a mai spus acesta.

Potrivit sursei citate, unul dintre cei doi agenți este deja aprobat pentru folosire în tratarea oamenilor, al doilea fiind testat.

[citeste si]

"Nu cred că există o limită în ceea ce privește tipul de cancer pe care vom putea să îl tratăm, atât timp cât sistemul imunitar a reușit să se infiltreze în acesta", a adăugat savantul.

A început recrutarea pacienților, mai notează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel