Cancerul colorectal poate fi tratat. Dr. Viorel Scripcariu: În România, supraviețuire la standardele UE

Prof. dr. Viorel Scripcariu, rector la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Gr.T. Popa din Iași, a fost invitatul DCNews în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate" realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale.

Alegeri prezidentiale 2024

Chirurgul Viorel Scripcariu a vorbit pe larg despre diagnosticarea cancerului și tratamentul său. Medicul a venit cu vești bune la DC News. Cancerul colorectal metastatic nu mai e ceea ce era până nu demult, „sfârșitul poveștii". În ziua de azi, în România avem mijloace de a lupta cu această boală chiar și în stadiul metastatic.

Pași importanți în tratarea cancerului

„În situația cancerului colorectal aflat în stadiul sistemic, deci cu metastaze, pe care le întâlnim la nivelul ficatului, obișnuim să facem intevenții chirurgicale asupra tumorii primare, iar în situația în care metastazele sunt periferice și pot fi rezecate fără a avea o intervenție de amploare foarte mare și care să pună în pericol evoluția ulterioară a pacientului post-operator, preferăm să rezecăm și metastazele în aceeași ședință. Pentru celelalte cazuri abordăm tumora primitivă, facem un tratament căruia putem să-i spunem neoadjuvant pentru leziunile hepatice, după care abordăm leziunile hepatice. În situația în care sunt leziuni hepatice pulmonare, care sunt nerezecabile, există terapia biologică, terapia moleculară care permite menținerea sub control a acestor metastaze ca și evoluție. Avem rezultate chiar la 3-4 ani de zile, rezultate favorabile, pacienți aflați sub tratamentul molecular și știți (...) Raportul trebuie să fie mixt, între medic oncolog și Etapele de tratament pot să însemne intervenții chrurgicale, terapie ocologică, o nouă intervenție chirurgicală, o nouă terapie oncologică (...) Avem o supraviețuire comparabilă cu a celor din alte țări din Uniunea Europeană", a declarat dr. Viorel Scripcariu la DCNews.

VIDEO

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel