Într-o zi, diagnosticul unui medic îți dărâmă întreaga lume.
„Ai cancer.”
- Ne pare rău.
Nu poate boala cât poate omul, ți se zice. Urmează tratamente minune, oameni în jur - dacă ai noroc de oameni -, dureri, spitale, tăceri. Te gândești că ai trăit fără să deranjezi pe nimeni, așa că de ce a îndrăznit cancerul să te deranjeze pe tine? De ce?
Începi să ai o relație cu durerea. O cerți, o accepți, îi ordoni să plece, însă, orice ai face, ea merge înainte. Zilele trec, corpul ți se schimbă, iar oamenii încep să se ferească de tine. Nu vor să fie în apropierea bolii, lor oricum nu li se poate întâmpla, nu li se va întâmpla.
Durerile se adună ca degetele de la o mână.
O jumătate de măslină neagră pe zi. O mesteci puțin și apoi o arunci.
Mergi ținându-te de pereți, până într-o zi când durerea a încetat, iar camera în care te vedeai cu cei dragi e acum loc de priveghi.
Realitatea zilei, pentru unii oameni, începe cu un cuvânt din șase litere: C A N C E R.
Aceasta a fost și realitatea bunicii mele. Cancerul de la plămâni s-a transformat în cancer la ficat, splină, pancreas, stomac, colon. În opt săptămâni, trupul avea să i se liniștească.
Cancerul nu e contagios, însă bunătatea poate fi.
Ne lipsește mult bunătatea, mai ales într-o lume în care oamenii nu se mai recunosc drept rude de sânge.
Pe 4 februarie e marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, cu scopul de a spori gradul de informare în legătură cu problematica oncologică şi de a promova cele mai noi şi eficiente metode de prevenire şi de combatere a acestei boli.
Bateți la ușa celui care are cancer, veniți, dar fără să-l priviți altfel. Veniți, căci, desigur, nouă nu ni se poate întâmpla.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu