Profesorul Irinel Popescu a vorbit despre consumul de cafea și legătura cu posibilitatea de a face sau nu cancer.
Profesorul Irinel Popescu a spus că există unele studii care spun că patru cești de cafea ar avea rol protector asupra ficatului, astfel încât o persoană sănătoasă să nu ajungă să aibă cancer hepatic.
Medicul a spus că lunga sa experiență în bolile de ficat îl face să se îndoiască de „efectul protector al cafelei asupra ficatului și protector, mai ales, în ceea ce privește cancerul hepatic”.
De asemenea, Irinel Popescu a vorbit și despre consumul alimentelor prăjite și alcool.
„Alimentele prăjite sunt un inamic destul de puternic al ficatului. Uleiul și prăjeala în sine au un anumit efect toxic. Ficatul are o rezervă funcțională deosebit de mare, motiv pentru care ficatul poate să reziste la doze mici de alcool de exemplu. Într-o doză foarte mică, alcoolul nu are niciun efect, la fel este și cu prăjeala. Toate devin toxice atunci când sunt în doze mari și dacă sunt repetate. În timp, se acumulează. Până la un punct, ficatul reușește să gestioneze atacurile asupra lui și chiar să le metabolizeze, să le elimine, să nu aibă efecte nocive asupra lui. Dar ce este mult strică și atunci când dozele sunt mari și repetate, efectele nocive nu mai pot fi evitate”, a zis profesorul Irinel Popescu.
De asemenea, atunci când bem alcool, este bine să mâncăm înainte, astfel încât „alcool uită să mai atace ficatul”. Dar atenție: contează doza. Să nu bem foarte mult alcool.
Cât despre excesul de zahăr, profesorul a zis că este nociv: „Steatoza este o boală modernă și foarte în vogă. Este, de multe ori, consecința excesului ponderal, a obezității”.
În ceea ce privește cafeaua, Irinel Popescu a spus: „Este o poveste puțin amuzantă legată de cafea. După o lungă experiență cu bolile ficatului, eu nu cred, dar se spune, științific vorbind, în articole publicate în reviste serioase, că protejează ficatul de a nu face cancer și că patru cafele pe zi dau aproape garanția că o persoană nu va face niciodată cancer hepatic. Mi-e greu să cred lucrul acesta. Sunt puțin contrariat.
Nu s-a făcut un studiu pe pacienții expuși riscului de a face cancer hepatic. Aceștia sunt bolnavii de ciroză hepatică și cu infecție virală. Aici riscul de cancer este mare. Se și recomandă monitorizare la șase luni pentru a depista precoce cancerul hepatic.
Dacă s-ar face un studiu pe două loturi cu pacienți cu ciroză hepatică și unii să consume cafea și ceilalți nu, poate că aș fi convins. Dar până atunci nu sunt atât de convins de efectul protector al cafelei asupra ficatului și protector, mai ales, în ceea ce privește cancerul hepatic”, a zis Irinel Popescu în podcastul „Altceva” cu Adrian Artene.
VEZI ȘI: Există o cauză posibilă de apariție a cancerului pe care noi o putem modifica. Prof. Irinel Popescu: Inițial nu am vrut să cred, părea că nu are legătură cu ce învățam noi - https://www.dcnews.ro/exista-o-cauza-posibila-de-aparitie-a-cancerului-pe-care-noi-o-putem-modifica-prof-irinel-popescu-initial-nu-am-vrut-sa-cred-parea-ca-nu-are-legatura-cu-ce-invatam-noi_926399.html
VEZI ȘI: O banală pastilă, luată fără prescripție medicală, de care românii abuzează, poate duce la intoxicație. Prof. Irinel Popescu: S-au făcut multe transplanturi hepatice din această cauză - https://www.dcnews.ro/o-banala-pastila-luata-fara-prescriptie-medicala-de-care-romanii-abuzeaza-poate-duce-la-intoxicatie-prof-irinel-popescu-s-au-facut-multe-transplanturi-hepatice-din-aceasta-cauza_926388.html
Irinel Popescu este profesor universitar, medic primar chirurgie generală, doctor în Științe Medicale, coordonatorul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR.
Irinel Popescu are competențe în chirurgie hepato-bilio-pancreatică și transplant hepatic, chirurgie esofagiană, chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică.
De asemenea, este realizatorul emisiunilor din cadrul Academia de Sănătate de la DC News și DC Medical. Îl puteți urmări în fiecare luni, la ora 11.00 pe Facebook și Youtube DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu