Foarte puțină lume știe în ce an a intrat Austria în Spațiul Schengen.
Cancelarul Karl Nehammer a explicat, pentru televiziunea austriacă Orf, că planul de acţiune al Comisiei Europene pentru ruta Balcanilor de Vest în ceea ce priveşte migraţia "este un prim pas important". Acesta a transmis că Austria nu este îngrijorată doar de ruta Balcanilor de Vest, ci şi în ceea ce priveşte rutele migraţioniste din Bulgaria, România şi Ungaria spre Austria.
Astfel, el a reiterat faptul că răspunsul este un NU categoric în ceea ce priveşte extinderea Schengen spre România şi Bulgaria, fără să facă şi alte solicitări (citește continuarea AICI).
Conform informațiilor de pe siteul Consiliului European, Austria a semnat Convenția Schengen în aprilie 1995 și a eliminat controalele la frontieră în decembrie 1997:
- iunie 1985 - Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos semnează Acordul Schengen care vizează eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune. Acest acord este semnat în satul Schengen din Luxemburg.
- iunie 1990 - Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos semnează Convenția Schengen de punere în aplicare a Acordului Schengen din 1985.
- noiembrie 1990 - Italia semnează Convenția Schengen
- iunie 1991 - Spania și Portugalia semnează Convenția Schengen
- iunie 1992 - Grecia semnează Convenția Schengen
- martie 1990 - Convenția Schengen intră în vigoare
Odată cu intrarea în vigoare a Convenției Schengen, controalele la frontierele interne ale Belgiei, Franței, Germaniei, Luxemburgului, Portugaliei, Spaniei și Țărilor de Jos sunt eliminate. În plus, este creată o singură frontieră externă în care controalele de intrare în spațiul Schengen sunt efectuate în conformitate cu un singur set de reguli.
- aprilie 1995 - Austria semnează Convenția Schengen
- decembrie 1996 - Danemarca, Finlanda, Suedia, Islanda și Norvegia semnează Convenția Schengen
- octombrie 1997 - Eliminarea controalelor la frontiera cu Italia
- decembrie 1997 - Eliminarea controalelor la frontiera cu Austria
- mai 1999 - Tratatul de la Amsterdam intră în vigoare
Acquis-ul Schengen este integrat în Uniunea Europeană prin intermediul unui protocol la Tratatul de la Amsterdam. Protocolul precizează, de asemenea, că Regatul Unit și Irlanda pot lua parte la toate sau la unele dintre aranjamentele Schengen, sub rezerva aprobării unanime a Consiliului.
- martie 2001 - Eliminarea controalelor la frontieră cu Danemarca, Finlanda, Suedia, Islanda și Norvegia
- octombrie 2004 - Elveția se alătură spațiului Schengen
- decembrie 2007 - Eliminarea controalelor la frontierele terestre și maritime cu nouă țări noi
Controalele sunt abolite la frontierele terestre și maritime interne cu Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia.
- februarie 2008 - Liechtenstein se alătură spațiului Schengen
- martie 2008 - Eliminarea controalelor la frontierele aeriene cu nouă țări noi
Controalele sunt abolite pe aeroporturile din Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia.
- decembrie 2008 - Eliminarea controalelor la frontierele terestre și maritime cu Elveția
- martie 2009 - Eliminarea controalelor la frontierele aeriene cu Elveția
- decembrie 2011 - Eliminarea controalelor la frontieră cu Liechtenstein
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu