Franţa ar putea legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex până la sfârşitul anului viitor. Ministrul Familiei, Dominique Bertinotti, a declarat vineri, chiar înainte de o paradă "Gay Pride" că ,,homosexualii se vor putea căsători până la sfârşitul anului 2013". În acest sens, Bertinotti va prezenta Parlamentului francez un proiect de lege la începutul lunii septembrie.
Înainte de a-l supune dezbaterii în plen, Bertinotti se va consulta cu reprezentanţii Consiliului Superior al Adopţiilor şi cu cel de Stat.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat acum şase luni în Franţa, la nivel naţional, şi remis de cotidianul Le Monde, 63 la sută dintre francezi sunt de acord cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali. De altfel, mariajul dintre persoane de acelaşi sex a fost una dintre cele 60 de propuneri ale candidatului PS, François Hollande, în campania electorală. "Voi aproba dreptul la căsătorie şi la adopţie în cuplurile gay", declara atunci Hollande. Principalul său contracandidat la Elysée, Nicolas Sarkozy, s-a opus vehement acestor prevederi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News