Tradiția festivalului are multe secole, însă de-a lungul timpului a fost adesea interzis de către autorități.
Festival care se desfășoară anual începând cu anul 1979, Carnavalul de la Veneția (Carnevale di Venezia) este unul dintre evenimentele emblematice organizate în Italia, atrăgând milioane de turiști cu fiecare ediție.
Purtarea măștilor de carnaval este unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute, asociate cu acest eveniment din Veneția. Primul document scris care atestă manifestarea datează din anul 1268, când este menționată inclusiv folosirea măștilor.
În anul 2024, Carnavalul de la Veneția are loc în perioada 3 - 13 februarie, dar există un program amplu pre-carnaval, începând cu data de 27 ianuarie. Înainte de festivalul propriu-zis, turiștii se pot bucura de concerte, croaziere, spectacole de cină cu bal de carnaval, dar și ateliere pentru confecționarea măștilor.
https://www.youtube.com/watch?v=Pzv_otr7YHo
Trebuie subliniat că aceste accesorii, cele mai populare suveniruri în Veneția, sunt produse de artizanat, realizate manual, folosindu-se matrițe de lut. Procesul este complex și necesită multă dexteritate. Există atât măști destinate a fi folosite la carnaval (de purtat efectiv), cât și măști concepute în scop decorativ.
Cei care sosesc în Veneția în ultimul week-end al lunii ianuarie pot participa la numeroase evenimente. Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, programul include muzică, circ, acrobații și clovni, cu spectacole stradale gratuite în piețele orașului. Cu start de la ora 20:00 din Gara din Veneția și sosire la Dogana da Mar la ora 21:00, este organizată o procesiune de bărci de-a lungul Canalului Mare al Veneției, sub denumirea de Festival de noapte pe apă.
Duminică, 28 ianuarie 2024, continuă programul de spectacole publice cu participare fără costuri pentru turiști. Carnavalul bărcilor venețiene începe la ora 10:30, când bărcile se adună la Dogana da Mar lângă Biserica Salute.
Festivalul a devenit unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, concurând probabil în popularitate cu evenimente publice precum Carnavalul de la Rio (Brazilia) sau Oktoberfest (Germania). Pasionații de cinematografie pot urmări filmul de comedie italian din 1939 intitulat chiar The Carnival of Venice.
Pentru a fi la curent cu evenimentele din prezent, se pot viziona online numeroase documentare precum Venice Carnival Unmasked (2019) sau chiar video-uri postate de turiști în social media.
Farmecul Carnavalului de la Veneția este prezent și în jocuri video precum Venezia D'oro - un joc EGT disponibil pe platformele de casino online cu mize reale și virtuale.
Cele mai apreciate sunt festivitățile de deschidere şi de închidere ale carnavalului, dar multe alte momente pot fi considerate a fi de neratat. La deschidere, în mod tradițional se poate urmări "Zborul îngerului", lansat din turnul clopotniței Bazilicii San Marco, care atrage o mulțime impresionantă de oameni în Piața San Marco.
Partituri de Vivaldi, Mozart și Bach vor fi interpretate de Interpreti Veneziani - una dintre cele mai bune orchestre de cameră din Veneția - în faimoasa Biserică San Vidal de lângă Podul Academiei. Sâmbătă, pe 3 februarie 2024, de la ora 14:30 este programată Sărbătoarea Mariilor în Traghetto din Santa Sofia. Parada continuă până în Piața San Marco, unde protagonistele evenimentului ajung cu gondolele.
https://www.youtube.com/watch?v=mcgJZ2SWyCg
Muzică, teatru, acrobații și clovni vor fi în program zi de zi. În plus, sunt organizate spectacole de costume de carnaval și concursuri de astfel de costume pentru public. Carnavalul Insula Burano este de asemenea un alt punct special în unele zile ale festivalului.
Pentru programul exact, actualizat, cu ore și locații complete, turiștii pot consulta website-ul oficial al organizatorilor Carnavalului de la Veneția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu