Un studiu arată că oamenii care studiază trăiesc mai mult.
Conform unui studiu recent publicat în revista The Lancet Public Health, s-a constatat că educația superioară are un impact semnificativ asupra speranței de viață, indiferent de vârstă, sex, locație și factori sociali și demografici. Acest studiu, cel mai amplu de acest gen, arată că persoanele care obțin un nivel mai înalt de educație tind să trăiască mai mult decât care care nu se omoară cu cititul și învățatul.
Mai exact, cercetătorii au descoperit că fiecare an în plus de educație reduce riscul de deces cu 2%, potrivit Time.
Spre exemplu, cei care au absolvit șase ani de școală prezintă în medie un risc de deces cu 13% mai mic decât cei care nu au atins același nivel de educație. Reducerea riscului s-a accentuat și mai mult după terminarea liceului, cu o scădere de aproape 25% a riscului de mortalitate și a continuat să scadă cu fiecare an în plus de educație, ajungând la o reducere totală de 34% a riscului de deces.
Studiul a comparat, de asemenea, impactul educației cu alte factori de risc precum adoptarea unei diete sănătoase, renunțarea la fumat și consumul moderat de alcool. Rezultatele surprinzătoare arată că beneficiile pentru sănătate asociate educației sunt comparabile cu cele ale unui stil de viață sănătos.
De exemplu, beneficiile obținute din 18 ani de educație pot fi echivalate cu ceea ce ar însemna un consum regulat de legume și fructe. Pe de altă parte, lipsa accesului la educație a avut efecte negative similare cu consumul a cinci sau mai multe băuturi alcoolice zilnic sau fumatul a zece țigări pe zi timp de zece ani.
Mai mult decât atât, beneficiile educației se extind și către indivizii mai în vârstă. Persoanele de peste 50 sau chiar 70 de ani continuă să beneficieze de efectele "miraculoase" ale educației. Aceste constatări subliniază, fără doar și poate, importanța accesului la educație pentru toate vârstele și în toate țările, indiferent de nivelul de dezvoltare economică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News