Când începe noul sezon "Splash! Vedete la apă". Peste 60 de vedete își înfruntă fricile

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu revin la masa juriului în cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă și vor nota prestațiile celor peste 60 de vedete, din domenii cu totul diferite, ce au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile.

"Mă regăsesc cel mai bine în postura de jurat. Splash! Vedete la Apă este, deja, unul dintre show-proiectele mele de suflet. Am colegi excepționali și o echipă de milioane! Toți suntem aici ca să facem ceea știm cel mai bine: SPECTACOL”, a mărturisit Iulia Albu, care, în fiecare ediție a acestui sezon, va acorda nota secretă. 

La rândul ei, antrenoarea Clara Gherase a declarat: "În continuare, este o mare provocare și o deosebită plăcere să mă aflu în postura de jurat în acest show, unde voi fi foarte atentă la partea tehnică, ca de fiecare dată. Totodată, voi încerca, pe cât posibil, să fiu cât mai corectă și să nu neîndreptățesc pe nimeni”.

"Abia aștept să-i arunc în apă!”

"Sunt în postura de jurat în cadrul acestui show pentru a treia oară și încă nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul. De data aceasta, filmăm la Complexul Sportiv de Natație Otopeni și cred că va fi cel mai tare sezon de până acum. Eu, fiind un perfecționist convins, mi-aș dori ca fiecare dintre cei care participă să-și depășească limitele și să sară de la cea mai mare înălțime”, a declarat Nea Marin, continuând, în glumă: "Printre participanți, se numără mulți prieteni de-ai mei, pe care abia aștept să-i arunc în apă!”.

Cosmin Natanticu, pentru a doua oară în postura de jurat în cadrul emisiunii, a mărturisit: "Pentru mine, este o bucurie să mă aflu, din nou, în postura de a nota curajul participanților, alături de ceilalți colegi ai mei. Recunosc că mi-ar plăcea să văd cât mai mulți oameni dispuși să-și testeze limitele și să ajungă să sară de la 10 metri, fără să nu uite, însă, că nu este doar un concurs de sărituri, ci, mai degrabă, o oportunitate de a se distra și de a-și învinge fricile”.

Când începe Splash! Vedete la apă

Nouă ediții, fiecare cu o tematică  diferită și o finală ce va stabili câștigătorul Splash! Vedete la apă, vor putea fi urmărite, în această vară, începând din 29 iunie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1, într-un show al curajului și al distracției, în cadrul căruia zeci de personalități își vor demonstra rezistența fizică, își vor confrunta temerile și își vor testa încrederea în propriile forțe. 

Curajoșii care au spus provocării Splash! Vedete la apă se vor antrena, alături de instructorii lor, în cadrul Complexului Sportiv de Natație Otopeni, care se va transforma în cel mai mare platou de televiziune din România, ca dimensiune și, în fiecare săptămână, vor face salturi spectaculoase de pe platformele de 3, 5, 7 şi 10 metri. 

Care sunt vedetele care vor face cele mai spectaculoase salturi în apă, care va fi tematica fiecărei ediții și cum au rezistat în fața provocărilor, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, începând cu 29 iunie,  în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel