Felul în care arată fiecare persoană se spune că este ca o carte de vizită. Astfel, bărbații și femeile sunt interesați de aspectul lor fizic, care le conferă și încredere în sine. Una dintre întrebările cercetătorilor a fost: Când încetează bărbații și femeile să le mai pese de aspectul lor fizic?
Studiul, realizat pe 2.000 de persoane, a arătat că bărbații acordă mai puțină importanță aspectului lor fizic începând cu vârsta de 46 de ani. Femeile, în schimb, continuă să se îngrijească cel puţin până la vârsta de 59 de ani, potrivit unui studiu realizat de The Benenden Healthcare Society Limited, o fundaţie britanică non-profit care militează pentru o societate deschisă şi prietenoasă, citat de doctorulzilei.ro.
Cercetătorii au mai descoperit că femeile sunt de aproape două ori mai predispuse decât bărbaţii să îşi piardă încrederea în propriul nivel de atractivitate. În plus, peste o treime dintre femei nu au putut să spună că sunt mulțumite de felul în care arată.
Căsătoria, moartea interesului pentru aspectul fizic și începutul nefericirii?
O treime din respondenți au subliniat că fericirea este cuvântul cheie. Lipsa ei este legată de factorul de atractivitate și de încredere în sine. Ciudat este că două treimi au spus că este normală să nu te mai îngrijești după ce ți-ai găsit jumătatea. Studiul arată că la aproximativ 26 de luni după nuntă cei doi parteneri încep să devină indiferenți față de propriul aspect fizic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu