Când intră banii pe cardurile de alimente pentru luna august. Adrian Câciu: Aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili

Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Află în articol când intră banii pe cardurile de alimente pentru luna august. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunțat că o nouă tranșă de 250 lei va fi virată în luna august unui număr de aproximativ 2,6 milioane de persoane pe cardurile de alimente. Potrivit acestuia, tichetele sociale vor fi virate începând cu data de 14 august.

"O nouă tranșă de 250 lei va fi virată în luna august unui număr de aproximativ 2,6 milioane de persoane! Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde", a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.

Ce sunt cardurile sociale pentru alimente

Persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei beneficiază de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei la 2 luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. În anul 2024, sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde. Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Totodată, precizăm că în anul 2024 pachetele cu alimente sunt în cuantum maxim de 125 lei și se acordă o dată la 6 luni. Beneficiarii de pachete de alimente sunt:

- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

- membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordat în baza Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

- persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilite în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităților locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel