Iată când ar urma să primească banii pentru despăgubiri fermierii afectați de secetă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a finalizat centralizarea proceselor verbale de calamitate pentru fermierii afectați de secetă. Urmează acum derularea controalelor și verificărilor necesare, după care despăgubirile vor fi transferate în conturile agricultorilor.
Deși termenul inițial pentru finalizarea plăților era stabilit pentru 15 octombrie, acesta ar putea fi amânat. Reprezentanții MADR estimează acum că plățile vor fi efectuate până la sfârșitul lunii octombrie sau cel târziu la mijlocul lunii noiembrie. ”Pe 15 septembrie am terminat centralizarea proceselor verbale de daună și, cel mai probabil, în luna octombrie vor primi banii. Noi ne-am propus ca până la sfârșitul lunii octombrie, jumătatea lunii noiembrie, toți banii să fie în conturile fermierilor. Suma a rămas de 200 de euro/hectar pentru 100% calamitate. O să vedem, încercăm să le acordăm aceeași sumă tuturor celor calamitați peste 50%. Impactul bugetar se ridică undeva la 400-500 de milioane de euro”, a precizat Sorin Moise, secretar de stat MADR, pentru Agro TV.
Seceta a devenit o problemă majoră în România în ultimii ani, afectând semnificativ agricultură și resursele de apă. Regiuni întregi din țară, în special sudul și sud-estul, sunt afectate de lipsa precipitațiilor, ceea ce duce la scăderea productivității agricole, diminuarea resurselor de apă și degradarea solului. Zonele cele mai afectate includ Dobrogea, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei, unde seceta prelungită și temperaturile ridicate au condus la uscarea solului și pierderi mari pentru fermieri.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat asupra intensificării acestui fenomen, estimând că seceta ar putea deveni mai frecventă din cauza schimbărilor climatice. Deși au fost inițiate programe de sprijin pentru fermierii afectați și au fost implementate măsuri pentru gestionarea mai eficientă a apei, cum ar fi modernizarea sistemelor de irigații, impactul rămâne semnificativ.
Deși ploile din ultima săptămână au oferit o rază de speranță fermierilor din anumite regiuni ale țării, seceta persistă pe suprafețe extinse. Potrivit Elenei Mateescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), deficitul de apă din sol rămâne semnificativ în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei. ”Cu siguranță va fi nevoie să mai avem precipitații, dar precipitații pe perioade mai lungi de timp și cu o bună înmagazinare a apei în sol. Din păcate, zona Moldovei, mai ales în sudul Moldovei, înregistrăm un exces de apă în sol atât la suprafață, cât și în profilul 0-20 cm. Seceta rămâne prezentă mai ales în sudul Olteniei și cea mai mare parte a Munteniei. Pentru celelalte zone vorbim de o aprovizionare satisfăcătoare spre optimă, având în vedere cantitățile de precipitații înregistrate săptămâna aceasta”, anunța Elena Mateescu la începutul săptămânii.
Seceta din România nu afectează doar agricultura, ci și alimentarea cu apă a localităților, ecosistemele naturale și chiar prețurile la alimente, ceea ce creează o provocare majoră pentru viitorul sustenabil al țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu