Profesorul Alexandru Rafila a vorbit de momentul în care românii vor putea merge în concediu.
Profesorul Alexandru Rafila a vorbit, într-un interviu acordat DC News, despre momentul în care românii se vor putea gândi la concedii pe litoral sau în alte zone ale ţării.
"Am înţeles că deja sunt foarte mulţi dornici să plece pe litoral din 16 mai, chiar după ce se ridică aceste restricţii. Dar ţineţi minte că vor fi înlocuite cu recomandări şi va trebui să ne obişnuim şi cu ideea respectării recomandărilor, nu numai a lucrurilor care sunt impuse. Ori eu bănuiesc că, în data de 15 mai, când lucrurile încă nu sunt clare şi din punct de vedere epidemiologic nu se ştie exact care este trendul de evoluţie a afecţiunii în perioada imediat următoare, această recomandare va exista.
Deci cine se gândeşte la organizarea unor concedii cred că ar fi bine să o facă începând din luna iunie şi să ţină cont, mai ales când e vorba de deplasări internaţionale, că restricţii nu sunt doar în România ci pot fi şi în alte ţări", a declarat Alexandru Rafila.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News