Când poate reveni Adrian Năstase în politică

nastase_congres
nastase_congres

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de interzicere a dreptului de a alege și a fi ales. În 20 iunie 2013, suspendarea drepturilor politice era de doar doi ani. Nu se poate spune cu certitudine dacă pedepsele se vor contopi, sau dacă noua sancțiune se aplică începând din 6 ianuarie 2014.

Dacă se va lua în calcul și prima pedeapsă (întrucât faptele au fost săvârșite în aceeași perioadă, deci nu vorbim de o recidivă) , atunci Adrian Năstase ar putea reveni în viața politică în iunie 2017. Cu un an după alegerile parlamentare la termen, care sunt programate în noiembrie sau decembrie 2016. Deci,  Adrian Năstase nu mai poate candida la un loc în Senat sau Cameră, până în 2020, decât dacă au loc alegeri anticipate sau alegeri parțiale.

Dacă pedeapsa începe să curgă din 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase ar putea reveni în politica la vârf din 2018. În mai 2018, sunt programate alegeri pentru Parlamentul European.

Liderii partidului au fost alături de fostul premier, care s-a bucurat de o primire călduroasă la Congresul PSD din 2014. Înainte de întemnițarea sa, Năstase era președintele Consiliului Național al partidului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel