Când putem avea o Constituție anti-Băsescu

Evenimentele dramatice din această vară au demonstrat că trebuie schimbate mai multe instituții, dacă dorim să avem un cuvânt de spus în fața celor care ne conduc. Altfel, cineva din interiorul sistemului (acum Băsescu, mâine altul) va face ce vrea cu votul oamenilor. Nu personal, ci procedural, cu ajutorul celor pe care îi numește la CCR, CNA, DNA, ETC.

Culmea, întregul spectru politic e de acord cu ideea de schimbare a Constituției, necesară pentru reforma instituțiilor amintite. Cel mai recent s-a pronunțat Kelemen Hunor, care anunța și termenul în care trebuie realizată modificarea legii supreme: anul 2013. E un moment bun, spunea, vineri, liderul UDMR, ca să discutăm ce republică dorim-parlamentară sau prezidențială- ori dacă e nevoie de regiuni. Premierul Ponta sugera, săptămâna trecută, că Parchetele ar trebui puse sub controlul Parlamentului, Crin Antonescu stabilea ca termen momentul când USL va avea două treimi din Parlament, iar Traian Băsescu a fost primul care a lansat tema revizuirii, deci PDL nu ar avea, în principiu, nimic de obiectat.  

Personal, însă, nu cred că se va schimba ceva, dacă nu are loc un cutremur politic sau social major, care să disloce electoratul din amorțeală.

Blocajul a fost realizat, de cine altcineva dacă nu de Zegrean. Adică de Traian Băsescu. Pentru a supraviețui la Cotroceni, Băsescu a impus pragul la referendum. Asta înseamnă că ar trebui să ai prag și la votul de validare a noii Constituții, în cazul în care Parlamentul ar reuși să alcătuiască o nouă lege fundamentală.  După două rânduri de alegeri, în 2012, și un referendum invalidat  din cauza prezenței, nu văd cum s-ar strânge peste 9 milioane de oameni ca să valideze noua Constituție.

Băsiștii vor folosi prilejul pentru a ataca din nou Parlamentul (300 de aleși, bla, bla, bla), useliștii vor avea alte griji, ungurii or să strâmbe din nas la aliniatul cu ”statul național”...

În 2003, când modificam Constituția ca să o lăsăm pe Reding să ne aleagă/numească președintele,  doream cu toții să intrăm în UE, dar nu am prea intrat în secțiile de votare. A durat două zile, iar urnele au fost plimbate prin mall-uri, ca să se strângă 50% plus un vot.

Desigur, s-ar putea rezolva problema cu o lege care să  stabilească pragul în funcție de numărul  românilor care locuiesc în România, fie prin aducerea listelor la acest nivel, fie printr-un cvorum de 40 la sută. Înainte să urle macoviștii că e dreptul expatriaților să voteze, le atrag atenția că Danemarca oferă drept de vot doar celor de pe teritoriul național. Națiunea e definită nu doar prin identitate de limbă sau cultură, ci și prin teritoriu.

Poate așa ar fi trebuit să facă și Parlamentul, când a acceptat cvorumul impus de la Bruxelles: să îl coboare la 40%, fiindcă nu putem ști cu precizie cine locuiește efectiv în țară, sau să lase un număr mai mic de cetățeni pe liste, corespunzător declinului demografic.  Acum, ar mai putea fi modificată legea electorală, astfel încât electoratul să se înscrie pe listă, odată la patru ani: listele vor fi mai scurte, dar cvorumul mai ușor de atins, fiindcă se vor înscrie doar cei care merg, de regulă, la vot.

Toate aceste manevre vor fi privite cu suspiciune de PDL, de Traian Băsescu și de oamenii acestuia din CCR, fiindcă îl fac mai ușor de demis pe președinte.  Asta dacă revizuirea merge repede, în două-trei luni. Dacă se lălăie tot anul 2013, în 2014 e, oricum, capătul liniei. Iată de ce nu văd, de nicio culoare, modificări ale Constituției în anul care vine. Pentru a evita, în viitor, un regim similar celui pe care azi îl detestă, românii ar putea să voteze o Constituție anti-Băsescu doar după ce Băsescu însuși se retrage la pensie. Hai să vedem dacă, măcar atunci, o vor face.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News