Vacanța de iarnă 2022 – 2023 a fost una dintre cele mai așteptate perioade, şi asta pentru că elevii s-au putut bucura de sărbătorile de iarnă. Vacanța a început vineri, 23 decembrie şi se va încheia duminică, 8 ianuarie.
Luni, 9 ianuarie 2023, vor fi reluate cursurile atât pentru clasele primare şi grădiniţă, cât şi pentru elevii din gimnaziu şi liceu. Diferit față de anii anteriori, elevii vor mai avea o vacanță de iarnă, programată în luna februarie 2023. Vacanța din luna februarie, de o săptămână, va fi una modulară, în perioada 6-25 februarie.
Aceasta poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratelor școlare judeţene/al Municipiului Bucureşti. Cele mai multe inspectorate judeţene, inclusiv cel din Bucureşti, au stabilit ca această vacaţă să fie în perioada 20-24 februarie.
Modulul 1 cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
Modulul 4 cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News